Share

intilnire2.jpgFără doar şi poate, ziua de 26 ianuarie 2020 poate fi catalogată drept un nou început în activitatea Primăriei Mărăcineni, când peste 100 de locuitori din toate cele trei sate componente au participat la întâlnirea lunară cu reprezentanţii administraţiei publice locale.

Obiceiul a fost împământenit de actualul administrator public Constantin Dumitru, care de la primul mandat de primar câştigat la alegerile locale din mai 2008, la fiecare sfârşit de lună s-a întâlnit cu cetăţenii, şi pentru a primi critici, dar mai ales pentru identificarea soluţiilor la problemele de interes public. Duminică a fost pentru a 140-a oară, iar sala Căminului Cultural din satul Potoceni a fost aproape neîncăpătoare. Surprinzător, dar la modul plăcut, după cum avea să remarce chiar administratorul public Constantin Dumitru, mai mult de jumătate dintre participanţi au fost tineri.

intilnire4.jpgA fost şi momentul în care Constantin Dumitru şi-a anunţat intenţia de a candida, la alegerile locale din iunie, a.c., pentru încă un mandat de primar, dar şi pentru a oferi ultimele informaţii privind stadiul proiectului de investiţii pentru înfiinţarea reţelei de gaze naturale la Mărăcineni. De altfel, acesta este proiectul care a fost abordat de toţi cei care au condus administraţia locală, ca primar al comunei Mărăcineni, începând cu Ion Catinca – primele încercări în anul 1992, pentru ca acel proiect să fie preluat de Ion Drăghici, ajungându-se ca acum tandemul Constantin Dumitru – Victor Potoceanu să realizeze nu mai puţin de patru variante la proiectul iniţial. Informaţia sigură este că TRANS GAZ are prevăzut în planul de investiţii pentru anul în curs lucrările de subtraversare a râului Buzău (inclusiv canalul hidroenergetic), ceea ce înseamnă că în câteva luni va putea fi montată staţia de distribuţie, care va fi amenajată în zona satului Potoceni, la graniţa cu satul Măteşti. Finanţarea pentru realizarea efectivă a reţelei de distribuţie a gazului pe teritoriul comunei a fost aprobată încă de pe timpul guvernării pesediste, iar dacă acum noua guvernare ar „periclita” etapele în derularea lor, Constantin Dumitru a anunţat că ar putea fi angajat un împrumut bancar, cu acordul Consiliului Local.

Odată instalată reţeaua publică pentru alimentarea gospodăriilor cu gaze naturale, ar fi completată şi gama de servicii publice deja în funcţiune la Mărăcineni: reţea de apă potabilă, reţea de canalizare, serviciu de gestionare a deşeurilor menajere, reţea de iluminat public extinsă şi modernizată, ceea ce ar justifica afirmaţia că, din această perspectivă, comuna Mărăcineni ar putea funcţiona ca un oraş!

intilnire3.jpg