Share

beceni4.jpgSilvicultorii Direcţiei Silvice Buzău şi ai Ocolului Silvic Vintilă Vodă au organizat în cadrul Lunii Plantării Arborilor, împreună cu Primăria Beceni şi Liceul Tehnologic Beceni, o acţiune de împădurire şi de igienizare la care au participat, ca voluntari, 

155 de elevi şi 15 cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic Beceni, precum şi zeci de voluntari ai companiei OMV Petrom şi ai Asociaţiei ”Pro Eco-Tur” din Galaţi.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va regenera în acest an 12.615 hectare fond forestier, din care 7.935 de hectare prin regenerări naturale şi 4.680 prin lucrări de împăduriri, prin plantare de puieţi forestieri, urmând a fi plantaţi în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi toamnă, peste 27 de milioane de puieţi forestieri. Romsilva va investi în acest an 192,48 milioane de lei în regenerarea pădurilor de stat.

beceni121.jpg

În ultimii cinci ani, în pădurile de stat administrate, Romsilva a regenerat 79.601 de hectare, plantând peste 170 de milioane de puieţi forestieri, şi a investit în lucrările de regenerare a pădurilor 593 de milioane de lei. Puieţii folosiţi la împăduriri provin din pepinierele proprii, Romsilva producând anual aproximativ 50 de milioane de puieţi forestieri din 60 de specii, în 9 pepiniere centrale şi circa 600 de pepiniere aparţinând celor 313 Ocoale Silvice din cadrul celor 41 de Direcţii Silvice.

beceni_copaciok.jpg

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

PRIMĂRIA BISOCA
Această informare este efectuată de: COMUNA BISOCA, cu sediul profesional în satul Bisoca, comuna Bisoca, judeţul Buzău, ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BUZĂU – IALOMIŢA
................................
Dr. ing. Cosmin Florea,
Direcţia Agricolă Buzău,
iniţiază
o campanie de suflet

În pragul Sărbătorii Învierii Mântuitorului, moment încărcat de emoţie şi speranţă, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Buzău îşi doreşte să fie mai aproape de seniorii greu încercaţi de bătrâneţe, izolare sau suferinţă şi demarează campania de strângere de alimente „Alături de semenii noştri“ în beneficiul rezidenţilor de la Aşezământul pentru persoane vârstnice „Sfântul Sava” din Câmpeni înfiinţat de Fundaţia Sf. Sava de la Buzău.

Citeşte mai departe...

................................
Consiliul Judeţean invită buzoienii să ierarhizeze proiecte cu impact major pentru dezvoltarea zonei metropolitane Buzău

Consiliul Judeţean Buzău invită cetăţenii şi actorii locali (organizaţii neguvernamentale, mass-media, universităţi, Camera de Comerţ, companii private, precum şi alte instituţii publice locale) să se implice în ierarhizarea proiectelor de infrastructură, cu impact major pentru dezvoltarea zonei metropolitane Buzău.

Cu sprijinul autorităţilor publice locale din judeţul Buzău, au fost transmise către Banca Mondială propuneri de proiecte majore în scopul asigurării competitivităţii acestei zone, după cum urmează:

Citeste mai departe...

........................

Consilierii judeţeni, convocaţi în prima şedinţă a anului 2019

Consiliul judeţean Buzău este convocat în şedinţă ordinară în data de 28 ianuarie 2019, ora 09:00. Proiectele de hotărâre ce vor fi supuse aprobării:

Citeste mai departe... 

..............................

Facturi mai ieftine
de la Compania de Apă
Începând cu 1 ianuarie 2019, cota de TVA pentru serviciile de canalizare operate de Compania de Apă S.A. Buzău scade de la 19% la 9%. În consecinţă, preţul/tariful combinat de apă/canalizare-epurare a scăzut de la 8,15 lei la 7,89 lei
......................................

 

Adevărul referitor
la sumele încasate
de la Primăria Buzău
şi cheltuite de
ADI Buzău 2008

Precizări pentru restabilirea adevărului referitor la sumele încasate de la UAT

Municipiul Buzău şi cheltuite de A.D.I „Buzău 2008”

.........................
Steliana Bălescu,
36 de ani de
activitate didactică
Şcoala - pilonul educaţiei noastre personale, „mica noastră feudă”- reprezintă instituţia publică, în care noi ca indivizi diferiţi suntem „şlefuiţi” spre a ajunge la desăvârşirea noastră ca fiinţe sociale, culturale şi spirituale.
..................................
Floarea rară
a recunoştinţei
de Angela Petre
Despre floarea re­cunoş­tin­ţei ştiam că este rară, din ce în ce mai greu de găsit şi de simţit, aproape de neatins. Este floarea de colţ, spunea părintele la predică. Oare câţi dintre noi pot atinge această floare? Pură, sensibilă, sus pe creste de munţi, vegheată de cer în comuniune cu Universul…
.....................................
Am trăit la casă,
mai mult de o viaţă...
Pe strada unde am locuit prima dată, lângă noi, s-a mutat o femeie necăjită. Fugise de acasă, bătută măr, lăsase patru copii şi stătea cu chirie, într-o odăiţă a vecinilor mei... Nu avea nimic, doar o rochiţă pe ea, nici acte, nici servici... S-a făcut repede iubită, mai lucra pe ici pe colo şi îşi strângea fiecare bănuţ. Într-o zi, mama a încremenit...

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...


Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL