Legumicultorii din Mărăcineni folosesc apa pentru irigaţii fără să plătească un leu. Ca pe timpul comuniştilor. Bine, atunci canalul nu era al lor, iar dacă cineva de la ceape sau de la ferma partidului venea şi spunea că au nevoie de apă, ţăranul cooperator îl cam asculta!

 După Revoluţie, noul stat a pus în vedere ţăranilor legumicultori, care acum erau proprietari pe bucata lor de grădină, că trebuie să plătească apa pentru irigaţii. Şi, obligatoriu, la început de sezon trebuia să prezinte, fiecare în dreptul lui, canalul pregătit. Curăţat de gunoaie şi decolmatat. Nu venea apa dacă nu era curăţat canalul! Dar nu erau probleme, pentru că ţăranii legumicultori aveau bun simţ. Mai mult, acolo unde proprietarul era bătrân, dar dornic să cultive pământul, ori era o porţiune de canal fără grădini adiacente, săreau toţi şi rezolvau problema.

Relaţia a stricat-o (tot) statul!

Actualul canal pentru irigaţii a fost repoziţionat pe timpul fostului C.A.P. La 200 de metri de „gârlă”, care pe timpuri urmărea conturul vetrei satului Potoceni de Sus. Avea o capacitate mai mare. Pe vechea gârlă, numai pe raza satului Potoceni, inclusiv Potoceni de jos, funcţionau trei mori de apă. La Bogasiu, a lui Ghiţă Cristea şi la Boieroaică. Probabil că avea o capacitate de cinci ori mai mare, în comparaţie cu actualul canal. Dar asta nu constituia o problemă, primăvara, atunci când gârla trebuia curăţată. Se spune că era de ajuns ca fostul primar Ghiţă Cristea să scoată gornistul şi toboşarul în mijlocul drumului şi să anunţe că a doua zi începe decolmatarea şi curăţarea gârlei. Tot satul acolo era!

Noul canal a fost modernizat. Pe tronsonul care străbate grădinile Mărăcineniului au fost aplicate dale de ciment. Aşa a fost preluat, după 1989, de către ANIF şi de atunci doar s-au încasat bani pentru folosirea apei, în schimb nici cea mai mică preocupare pentru reparaţii şi întreţinere. Aşa au apărut şi primele disensiuni, iar în scurt timp s-a ajuns ca apa pentru irigaţii să ajungă foarte greu, compromiţându-se sezoane întregi şi culturi de legume în bazinul Mărăcineni.

Titel Măleanu a promis, şi a adus apa!

În anul 2008, când actualul administrator public, Constantin Dumitru (Titel Măleanu) a câştigat primul mandat de primar, s-a constatat că sursa de apă, adică locul unde canalul era alimentat cu apă din râul Buzău, nu mai putea fi folosită. Zeci de ani, continuu, albia Buzăului a fost excavată pentru exploatarea balastului (cu balastrul din albia râului Buzău au fost construite, pe lângă oraşul Buzău, şi oraşele Focşani şi Urziceni). În timp, a rezultat o diferenţă de nivel între albia râului şi canalul de irigaţii de cel puţin doi metri, ceea ce a însemnat că nu mai putea fi alimentat canalul! În primul mandat, Titel Măleanu a propus soluţii şi a solicitat colaborarea mai multor instituţii ale statului, pentru reabilitarea canalului de irigaţii ce trebuia să realimenteze grădinile Mărăcineniului. A obţinut doar… promisiuni. Singurul om politic care a înţeles că poate să ajute comunitatea Mărăcineniului a fost Constantin Boşcodeală, fost primar al oraşului Buzău. Acesta a reuşit să convingă consilierii municipali să doneze 400 de metri liniari de conductă cu un diametru de 800 de milimetri (dezafectată, în urma implementării proiectului de reabilitare a reţelei orăşeneşti pentru transportul agentului termic). Vândută la fier vechi, conducta respectivă ar fi adus bugetului oraşului Buzău câteva miliarde de lei vechi.

Planul primarului Constantin Dumitru, actual administrator public, era să alimenteze canalul de irigaţii din Mărăcineni cu apă din Canalul Hidroenergetic. Numai că, a fost nevoie ca edilul Mărăcineniului să ducă un adevărat război cu autorităţile centrale, până când cineva a înţeles că viitorul unei comunităţi depindea de un fir de apă. Ei ziceau că e de la stat, oamenii din Mărăcineni spuneau că e de la Dumnezeu!...

În vara anului 2016, Titel Măleanu şi echipa de la Serviciul Gospodărie Locală s-au angajat la execuţia proiectului de aducţiune a apei pentru irigat, cu sursă din Canalul Hidroenergetic. O acţiune despre care ministrul Petre Daia avea să spună că a fost una nebunească. Şi pentru că ministeriabilul a simţit nevoia să ajute şi el comunitatea din Mărăcineni, a dispus urgentarea punerii în funcţiune a OUAI Mărăcineni (Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigat), iar de atunci banii pentru consumul de apă pentru irigat sunt plătiţi de la Ministerul Agriculturii.

Cum rămâne cu bunul simţ?!

La acest moment, canalul pentru irigaţii de la Mărăcineni funcţionează în parametri şi condiţii de siguranţă ca pe timpul primarului Ghiţă Cristea. Cu toate acestea, un lucru, important, nu se mai întâmplă ca în timpurile amintite: proprietarii de grădini, legumicultorii, nu mai catadicsesc să-şi îndeplinească obligaţiile de minim bun simţ. Adică, fiecare să întreţină, în stare bună de funcţionare, canalul măcar în dreptul proprietăţii! Mai mult, ca şi în cazul exploatării reţelei de canalizare, cei mai mulţi dintre riverani aruncă în canal obiecte şi resturi vegetale din gospodării care, la puncte de trecere prin sisteme de tuburi formează ambuteiaje şi un risc ridicat de inundare a zonelor respective. Şi pentru ca „noaptea minţii” să devină o caracteristică în comportamente umane, când este nevoie de asemenea intervenţii, pentru degajarea gunoaielor, cei mai mulţi nici nu ies din curţi. De aceea, autorul acestui text consideră că poate să adreseze, retroactiv, o întrebare cu suficientă legitimitate: „Măria Sa, Ţăranul, nu mai are bun simţ?!”