Share

constantin_dumitru2.jpgPentru mulţi dintre noi este clar că cei aproape 30 de ani postdecembrişti s-au scurs într-o prea mare libertate, fără coerenţă în actul de guvernare, ceea ce înseamnă că, la nivel naţional, cu greu am putea vorbi despre un proiect unic, care să urmărească etape clare în dezvoltarea societăţii.

 Şansa comunităţilor mici, a comunelor, a fost doar un vot cât mai inspirat, din patru în patru ani, care să garanteze „specializarea” administraţiilor locale în aplicarea de proiecte de interes public pentru ridicarea nivelului de trai al populaţiei. În lipsa unei viziuni de ansamblu, cu „reţete” de guvernare modificate din patru în patru ani, pentru care calificativul a fost întotdeauna nesatisfăcător, reuşitele unor echipe în adminitraţiile publice din teritoriu au devenit adevărate poveşti de succes.

O eventuală listă care să cuprindă echipe care au performat în actul administrativ local ar putea începe, nu numai la nivelul judeţului, cu Mărăcineni de Buzău. Actuala echipă care formează Executivul administraţiei publice din comuna Mărăcineni este constituită din 2008, când primar a fost ales Constantin Dumitru, actualmente regăsit în postura de administrator public. O retrospectivă a activităţii administraţiei publice din Mărăcineni scoate în evidenţă două proiecte importante pe care echipa lui Constantin Dumitru le-a avut în vedere: reabilitarea Mărăcineniului ca bazin legumicol şi pregătirea localităţii în vederea dezvoltării imobiliare.

„Reabilitarea canalului de irigaţii, spune Constantin Dumitru, a fost o promisiune făcută în prima campanie electorală, dar a devenit, în timp, o ambiţie personală. Am trăit experienţe mai puţin plăcute, m-am lovit de o legislaţie care mă determina mai mult să renunţ, dar aplicând metoda paşilor mărunţi şi folosind relaţii cu oameni aflaţi în poziţii cheie în administraţia centrală am reuşit să readucem apa pe canalul de irigaţii. Ca o prelungire a acestui proiect, este important că am reuşit să convingem autorităţile centrale că trebuie să găsim soluţii pentru ca agricultorii să nu plătească apa pentru irigat. Am înfiinţat acel OUAI al legumicultorilor din Mărăcineni şi acum avem acces la subvenţii de la Guvern. Mai mult, fiind astfel organizaţi pe viitor putem pune la punct un proiect major de investiţii în infrastructura de irigaţii în bazinul legumicol Mărăcineni, cu care să accesăm fonduri europene”.

Reabilitarea canalului de irigaţii, adică conectarea la canalul hidroenergetic şi subtraversarea albiei majore a râului Buzău, s-a făcut doar cu susţinere financiară de la bugetul local. Se spune că în momentul în care actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a văzut documentaţia tehnică pentru organizarea şantierului, dar mai ales când a aflat detalii despre mărimea echipei de lucru, ar fi exclamat: „Numai un nebun s-ar fi înhămat la o astfel de lucrare!”. Concomitent, echipa din Primăria Mărăcineni a pus în practică proiecte care vizau modernizarea infrastructurii rutiere, astfel că, tot din fonduri de la bugetul local au fost asfaltate primele 10 străzi de interes local. În acest moment, la nivelul comunei Mărăcineni este în derulare un proiect de asfaltare, pe două componente, care va fi terminat în toamnă şi va acoperi modernizarea şi asfaltarea tuturor străzilor de pe raza comunei. De asemenea, au fost continuate două proiecte preluate, în faze diferite, de la vechea administraţie: finalizarea lucrărilor la un nou local de şcoală în satul Mărăcineni şi construirea reţelei de canalizare, concomitent cu reabilitarea şi extinderea reţelei locale de apă potabilă. La momentul 2008, reţeaua de apă potabilă dispunea de două foraje, pentru ca în 2018 să ajungă la nouă!

„Înfiinţarea reţelei de canalizare şi modernizarea şi extinderea reţelei de apă potabilă au fost două proiecte care au creat premisa înfiinţării serviciului public de gospodărire locală, spune Constantin Dumitru, pe care l-am completat cu serviciul de salubritate. De altfel, acest ultim serviciu public amintit îl prestăm şi în câteva comune de pe Valea Slănicului, astfel că avem venituri suplimentare la nivelul societăţii de gospodărire înfiinţată. Existenţa unor astfel de servicii presupune, implicit, ridicarea nivelului de trai, precum şi ridicarea cotei de atractivitate a zonei din punct de vedere imobiliar. În faţa unei astfel de perspective, am hotărât că un pas important pentru dezvoltarea localităţii era întocmirea unui nou Plan Urbanistic General. Zona intravilanului a fost extinsă, administraţia locală a dezvoltat noi proiecte de sistematizare, reţelele de apă şi de electricitate au fost suplimentate progresiv, astfel că la acest moment în Mărăcineni au apărut cartiere noi, iar populaţia aproape că s-a dublat. Administraţia locală şi-a impus un ritm de lucru care, se pare, nu stimulează şi reacţia beneficiarilor, adică a cetăţenilor. De fapt, nu cred că ar putea fi vorba despre ritmul de lucru, cât mai ales de refuzul unora dintre cetăţeni de a fi parte integrantă la aceste proiecte. Un exemplu în acest sens: la acest moment derulăm proiectele de asfaltare a tuturor străzilor din comună, dar descoperim că sunt mulţi cetăţeni care nu sunt racordaţi la... reţeaua de canalizare. Suntem obligaţi să facem intervenţiile din mers, dar în acele puncte vor apărea probleme. Terenul se va lăsa, pentru că nu va fi compactat după proceduri normale. De aceea eu consider că este important ca cetăţenii să răspundă cu mai multă deschidere la ofertele noastre, astfel încât respectul să fie reciproc”.