booked.net

Share

PADINA1.jpgIonel Chiriţă, primarul comunei Padina, de Buzău: „Pentru noi, autorităţile publice locale, este clar, va trebui să ajungem să avem şi aici condiţii ca la oraş”.

Intrarea în comuna Padina, dinspre Satul Nou, nu oferă o perspectivă atractivă, cel puţin în perioadele ploioase, cum au fost în acest an, pentru că ierburile care au împânzit lateralele drumului judeţean aşteaptă să fie cosite cu… aprobare de la minister!

PADINA2.jpgPrimarul Ionel Chiriţă are pregătit un proiect, nu numai pentru toaletarea zonelor marginale ci, pentru amenajarea unui trotuar, pe partea cu şcoala, dar intenţia nu poate fi pusă în practică pentru că terenul este al statului. „Ne confruntăm cu o problemă de legalitate. Cele două zone marginale drumului judeţean aparţin Drumurilor Naţionale, ceea ce înseamnă că noi nu putem interveni cu lucrări de modernizare fără o aprobare de la Ministerul Transporturilor. În schimb, atunci când mobilizăm cetăţenii într-o acţiune de ecologizare, motivată prin întreţinerea spaţiilor din faţa propriilor gospodării, aceleaşi autorităţi manifestă o aşa zisă indulgenţă, pentru că am intervenit pe teritoriul lor. Cred că soluţia ar fi la Instanţă, deoarece problema se manifestă la nivel naţional, unde un judecător ar putea acorda drept de administrare primăriilor locale în condiţii bine stabilite. Dacă am obţine cadrul legal, în secunda doi aş demara lucrările pentru modernizarea acelor zone şi nu voi cere bani din altă parte, mai mult decât putem folosi bugetul local”.

PADINA3.jpgCa suprafaţă, localitatea Padina se află în Top 3, în judeţul Buzău, după Gura Teghii (locul trei naţional) şi Siriu. Din punct de vedere turistic, mult mai cunoscută şi mediatizată este zona montană situată la poalele Bucegilor, în Carpaţii de Curbură, unde poate fi vizitată peştera Ialomicioara. În schimb, zona Padina de Buzău poate fi pretabilă unui singur segment de turism, acela de tranzit. Padina de Buzău este cunoscută ca zonă unde se cultivă pepeni, unde, exceptând comerţul en-gross, turiştii de ocazie, fie în drum spre munte, fie în drum spre mare, pot degusta şi cumpăra pepeni direct din bostană, adică exact la marginea drumului judeţean. Sărbătoarea locală – „Flori de salcâm” nu putea avea altă locaţie decât o plantaţie de salcâm, la intrarea în localitate, inclusiv pe zona de rezervă a drumului judeţean! 

„Îmi place provocarea dumneavoastră, spune primarul de Padina, Ionel Chiriţă, cu titulatura de „Oraş de Bărăgan”, mai ales că localitatea noastră este poziţionată pe aşa numitul drum al Mării Negre. Mulţi dintre cei care vara coboară din Moldova, în drumul către mare, tranzitează comuna Padina, de aceea localitatea noastră ar trebui să fie o oglindă a judeţului. Nouă nu ne trebuie altceva decât ajutorul pentru rezolvarea problemei legalităţii pentru administrarea zonelor laterale ale drumului judeţean. Proiectul pentru modernizarea acelor zone îl avem pregătit şi vom putea împărţi bucuria, cu autorităţile superioare, că turiştii de tranzit vor părăsi Buzăul, pe poarta de Sud, cu o imagine frumoasă a judeţului! 

 

Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)