Share

baza3.jpgPrimarul comunei Mărăcineni, de Buzău, Constantin Dumitru, oficializează lansarea încă unui proiect de investiţii, pe zona sportiv-educativă, postând un comunicat pe pagina de facebook a Primăriei:

„La Şcoala Gimnazială „Clemenţa Beşchea” din Căpăţâneşti au început lucrările de construire a unui teren multifuncţional, pe care se pot practica numeroase sporturi, inclusiv de către nevăzători. Va fi o adevărată bază sportivă, cu nocturnă, clădire pentru vestiare şi terasă, alei pietonale şi spaţii verzi. Proiectul „Teren multifuncţional pentru handbal, baschet, volei, tenis şi fotbal pentru nevăzători” este realizat prin Compania Națională de Investiţii şi are o valoare de 1.2 milioane lei, plus TVA. Terenul va avea suprafaţa de 40 x 20 metri, aşa cum cer normele federațiilor sportive, şi va fi acoperit cu tartan, având numeroase dotări exterioare: fileuri de tenis şi volei cu stâlpi mobili, porţi de handbal, panouri de baschet, bănci pentru rezerve, panouri mantinelă de protecţie şi multe altele”.

baza1.jpg

Baza sportivă ce va fi amenajată pe fostul teren de fotbal din spatele Şcolii din Căpăţâneşti este încadrată de Compania Naţională de Investiţii la categoria „Tip II”. Tinerii şi, în general, locuitorii comunei Mărăcineni trebuie să ştie că în paralel s-au făcut primele pregătiri şi pentru amenajarea unei alte baze sportive, „Tip I”, locaţia fiind stabilită în apropierea Garajului Gospodăriei Locale. În acest caz, principalul obiectiv al Bazei sportive – Terenul multifuncţional – va avea dimensiuni mai mari, conform standardelor impuse de CNI.