Share

maracinani_biserica_2.jpgComuna Mărăcineni, de Buzău, este singurul UAT (Unitate Administrativ Teritorială) din judeţ unde funcţionează case praznicale şi capele mortuare pe lângă bisericile parohiale, patru la număr: parohia Potoceni, Parohia Căpăţâneşti şi parohiile Mărăcineni I şi Mărăcineni II (DN-E85).

maleanu.jpg„De curând, am finalizat lucrările de construire a capelei mortuare „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de pe E85. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am atins obiectivul de a avea capele mortuare și case praznicale pe lângă toate cele patru parohii ale noastre: Potoceni, Căpățânești, Mărăcineni I și Mărăcineni II. Aș vrea să vă mulțumesc încă o dată pentru sprijinul și încrederea pe care ni le-ați acordat de-a lungul timpului. Fiți încredințați că toate aceste lăcașuri sunt ale dumneavoastră și că, împreună, vom face tot ce ne stă în putere pentru a le administra și îngriji așa cum trebuie”, spunea primarul Constantin Dumitru într-un mesaj postat pe pagina de facebook a instituţiei publice pe care o coordonează, alături de un film de prezentare.

maracinani_biserica_3.jpg

Trei dintre cele patru case praznicale au fost edificate cu susţinere financiară de la bugetul local, iar în cazul celei de pe lângă Biserica Mamă „Sfântul Nicolae”, din satul Mărăcineni, a fost vorba despre un proiect unicat la nivel naţional, la vremea respectivă, primarul de Mărăcineni, Constantin Dumitru, fiind primul edil care a activat un program financiar european, cu fonduri nerambursabile, de la Uniunea Europeană, pentru edificarea de obiective de cult.

Momentul sfinţirii lăcaşului casei praznicale din Parohia Mărăcineni II a căpătat importanţă prin prezenţa preotului Constantin Călin, protopopul Proroieriei Buzău I, din partea Înalt Presfinţitului Ciprian – Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. În discursul său, prelatul a apreciat realizările primarului Constantin Dumitru pentru susţinerea Bisericii, remarcând că „în deplasările mele prin parohiile judeţului Buzău nu am întâlnit o situaţie atât de fericită ca la Mărăcineni, unde primarul să fie atât de aproape de Biserică, şi, iată că în fiecare sat, pe lângă fiecare biserică parohială funcţionează, în sprijinul credincioşilor, case praznicale şi capele mortuare”! 

maracinani_biserica_1.jpg