Share

cruce_potoceni.jpgFie şi pentru faptul că la acest moment, Crucea de la Potoceni, 18 metri, este cea mai înaltă construcţie de acest tip din judeţ, detronând-o pe cea de la Valea Salciei, care se înalţă cu doi metri mai puţin!

Fie şi pentru faptul că marchează momentul/perioada în care prinde contur şi consistenţă urbanistică un nou sat Potoceni, şi în care a fost „semnat” actul de constituire a unei noi parohii – Potoceni 2.

Fie şi pentru faptul că statuează o nouă realizare şi anunţă un nou proiect de interes public, edificarea unui locaş de cult, Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena”, ce va funcţiona şi în regim de mănăstire, care va include un serviciu filantropic, orientat spre îngrijirea persoanelor cu probleme de sănătate, care necesită internare, dar nu au suficiente resurse financiare pentru a plăti cazarea într-un spital.

Fie şi pentru faptul că eforturile financiare nu au fost susţinute de la bugetul local, singura participaţiune din partea comunei fiind terenul pentru amplasament.

La momentul 2008, când Titel Măleanu şi-a început primul mandat, satul Potoceni număra aproape 800 de gospodării. Anticipând expansiunea urbanistică, ce în cazul comunei Mărăcineni avea să se transforme într-un adevărat bum imobiliar, primarul Măleanu a propus Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care zona de intravilan să fie extinsă, la finalul demersurilor de cartografiere constantându-se că cele trei sate – Mărăcineni, Căpăţâneşti şi Potoceni aveau să dispună de o suprafaţă dublă din categoria intravilan.

La acest moment, numărul gospodăriilor în satul Potoceni este în jurul a 1200 de case, în timp ce numărul de familii depăşeşte 2500. De reţinut că aceste date reprezintă o realitate socială şi urbanistică ce se regăseşte strict în limitele vechiului intravilan. În paralel, zona intravilanului extins a început să fie „mobilată”, ajungându-se ca acum să putem vorbi despre un procent de aproximativ 20% grad de ocupare. În astfel de condiţii, discuţia despre constituirea unei noi parohii devenise mai mult decât necesară. 

primar_maracineni.jpgProiectul pentru construirea unei noi biserici în satul Potoceni (n.a.- celelalte două sate au deja a doua biserică) a apărut între proiectele de viitor ale primarului Titel Măleanu, la acest moment fiind identificată locaţia, unde au fost aduse, deja, reţelele de energie electrică şi apă curentă. Este important de reţinut că singura participare din partea UAT Mărăcineni (Unitate Administrativ Teritorială) este cea de cesionare a terenului. Edificiul de cult, inclusiv chiliile în care ar urma să funcţioneze serviciul filantropic, va fi realizat din donaţii particulare, oameni de afaceri cu potenţial financiar, mulţi dintre ei fiind deja contactaţi de primarul Titel Măleanu.

Crucea de la Potoceni a fost construită şi ridicată pe cheltuiala exclusivă a primarului Titel Măleanu, aşa cum au fost aduse în zona şi cele două servicii amintite mai sus: apa curentă şi energia electrică.