Share

pietroasele_trans_2.jpgPentru că este situată la doar 24 de kilometri de oraşul reşedinţă de judeţ, şi comuna Pietroasele poate fi inclusă în aşa zisa Zonă Metropolitană, un concept urbanistic despre care, la Buzău, a început să se vorbească din ce în ce mai mult. Principalul vector a ceea ce va deveni „Proiectul de Judeţ”,

mai ales după recenta statuare a colaborării între instituţia Consiliului Judeţean şi Primăria Buzău, este transportul în comun, în afara municipiului Buzău.

De altfel, primarul Toma a invitat încă în urmă cu doi ani primarii comunelor situate în aria celor 30 de kilometri arondaţi zonelor metropolitane, pentru a discuta modalităţi şi perspective ce ţineau de prelungirea/înfiinţarea traseelor Trans Bus. Până la urmă, s-a dovedit că finalizarea unor astfel de discuţii prin înfiinţarea de trasee noi a depins, în mare măsură, de puterea de dezvoltare a agentului economic municipal, prin asta înţelegând mărirea numărului de autobuze.

cornel_enache.jpgCu doar câteva zile în urmă, primarul comunei Pietroasele, Cornel Enache, a reluat discuţiile cu primarul municipiului Buzău, Constantin Toma pentru înfiinţarea unui traseu al Trans Bus, care să deservească interesele cetăţenilor din zonă. „Hotărârea de Consiliu Local pentru colaborarea cu societatea Trans Bus am obţinut-o încă de acum doi ani, spune primarul Enache. Am aşteptat doar semnalul din partea domnului Toma şi a conducerii Trans Bus”.

Pe de altă parte, primarul Cornel Enache dă asigurări celor doi agenţi economici privaţi, care deja funcţionează pe trasee bine stabilite, că nu li se va influenţa activitatea. Din contră, împreună cu reprezentanţii Trans Bus, primarul Enache va pune la punct trasee distincte, pe orare diferite, pentru ca la final transportul în comun pe teritoriul comunei Pietroasele să fie suplimentat, nu diminuat.

La acest moment, discuţiile purtate de primarul Cornel Enache cu reprezentanţii Trans Bus vizează prelungirea a două trasee care acum funcţionează pe teritoriul comunei Merei, aceasta fiind varianta preferată de administraţia locală. Indiferent de decizia celor de la Trans Bus, autobuzele vor avea la dispoziţie, pe teritoriul comunei, nu mai puţin de 10 staţii, „cap de linie” fiind chiar Staţiunea Viticolă.

„Când va începe vinul să se înăsprească, spune primarul Enache, sperăm ca şi autobuzele Trans Bus să întoarcă la Staţiune”. Mai în glumă, mai în serios, şeful administraţiei publice de la Pietroasele ia în calcul ca odată cu prezenţa autobuzelor Trans Bus pe teritoriul comunei Pietroasele să fie stimulat şi aşa zisul turism viticol! Locuitorii municipiului Buzău ar avea la îndemână mijlocul de transport, pentru o deplasare la o degustare de vinuri, fără grija condusului la întoarcere!