Share

canal1.jpgÎnţelegerea iniţială, între OUAI „Legumicultorul” Mărăcineni şi ANIF, în colaborare cu Hidroelectrica (administratorul canalului hidroenergetic, de unde se va face alimentarea canalului pentru irigaţii)

 era ca noul sezon pentru irigaţii să înceapă la 1 aprilie, de altfel, termen stabilit şi la una dintre şedinţele publice lunare pe care administratorul public al comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, le organizează. Însă, la presiunea producătorilor agricoli, care în acest an au înfiinţat culturi de ceapă de apă semănată pe mai multe suprafeţe, în comparaţie cu anul trecut, termenul a fost devansat cu 13 zile. Astăzi, 18.03.2020, o echipă din cadrul departamentului de Gospodărire Locală, din subordinea Primăriei Mărăcineni s-a deplasat, la prima oră, la punctul în care canalul de irigaţii ce traversează grădinile de pe teritoriul a două comune, Săpoca şi Mărăcineni, face joncţiunea cu canalul hidroenergetic, unde au început procedurile pentru amorsare. Odată alimentat cu apă, canalul va funcţiona, fără întrerupere, până la încheierea actualului sezon agricol, adică undeva la finele lunii octombrie, a.c.

canal2.jpg