booked.net

Share

manolos_editorialistul2.jpgDacă întrebai în sat, înainte de ’89, de Neculai Petrache, mai nimeni nu ştia spre cine să te îndrepte. Dacă spuneai de nea’ Ganea frunţile se luminau şi informaţiile curgeau mai mult decât suficiente: „A, stai că-ţi spun eu cine este, unde stă…”.

 Nea Neculai Ganea era de fel de prin partea Blăjanilor, soreştean, de unde plecase şi doctorul Ion Vasile, cu care bătrânul Ganea nu săpa nici o ocazie să spună că este rudă. Se pare că aşa era! Pentru că făcuse armata la Securitate, i-a fost uşor să se facă miliţian, dar pentru puţin timp, pentru că, zelos din fire, a bătut un „infractor” mai mult decât cerea fişa postului! Aşa că, după ce s-a pus pe picioare ceapeul din Mărăcineni, s-a făcut pândar pe câmp. Paznic.

Dar toată viaţa avea să fie urmărit de „Sindromul Şefului”, o anume trăire interioară formată din timpul armatei dar mai ales din perioada în care era miliţian. Organiza ori corecta pe loc, după propria imaginaţie, activităţile agricole în tarla, chiar dacă de faţă era şeful ceapeului. Nu avea nici o emoţie să se oprească la poarta vreunui gospodar care construia o casă, iar vecinii făcuseră clacă pentru a da o mână de ajutor, şi să dea sfaturi sprijinit în coada furcoiului cu două coarne, o „armă profesională”, după care era recunoscut ca paznic. Nu se putea abţine să facă observaţii, critice, nici când era invitat la o petrecere, de exemplu, să mănânce şi să bea fără să plătească. Lăuda gazda dar îi spunea în faţă că nu se ridica la nivelul pretenţiilor sale.

Imaginea unchiului Ganea mi-a apărut în faţa ochilor, mai bine spus s-a suprapus peste cea a primarului Toma, după ce am citit prima frază a discursului de edil, acesta fiind invitat la Sărbătoarea Şcolii Generale nr.1 „Cpt. Aviator Mircea T. Bădulescu”:  „Sunteţi o şcoală de elită, importantă pentru comunitatea noastră. Sigur că este foarte mult de investit pentru că nivelul educaţiei buzoiene este destul de slab”.

Nu ştiu cum s-ai simţit cadrele didactice după remarca absolut gratuită a primarului Toma. Există gunoi sub „preşul” sistemului de învăţământ, nu numai la Buzău! Dar când cineva te invită să-ţi împărtăşească propria bucurie, tu de ce să te porţi ca Nea Neculai Ganea?!

 

Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Pagini din
istoria fascinantă
a bibliotecii publice
din Buzău

Fondată de cărturarul Basil Iorgulescu în 1893, primind donaţii importante de la Alexandru Marghiloman şi de la Academia Română, peregrinând în timp prin diverse clădiri, biblioteca publică din Buzău şi-a croit o istorie impresionantă şi un fond de carte, manuscrise, fotografii şi documente demn de lăudat. Din dialogul cu directorul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”-Buzău, Sorin Burlacu, putem constata atât importanţa acestei instituţii în istoria culturală a locului, avatarurile prin care a trecut de la fondare până în zilele noastre, cât şi menţinerea bibliotecii într-un spaţiu viu, de întâlnire a scriitorilor cu publicul, a tinerilor cu cartea.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)