Share

sebastian-radu.jpgCamera Deputaților convocată în ședință extraordinară a votat miercuri, 28 ianuarie 2020, propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de personal.

Printre cei care nu vor mai beneficia de pensie specială se află și persoanele care au avut calitatea de șef de stat și care, conform Legii nr. 406/2001, pe lângă alte beneficii, primeau o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu.

„S-a susținut foarte mult ideea de a elimina indemnizațiile sau pensiile speciale. Mi s-a părut corect ca, pentru a putea fi adevărată afirmația că se elimină toate, să propun amendamentul prin care se elimină și cele ale persoanelor care au deținut funcția de președinte deoarece PNL, când a inițiat proiectul de lege și pe parcursul susținerii sale, a uitat de această prevedere”,a declarat deputatul social democrat buzoian Sebastian Radu.

Potrivit Legii nr. 406/2001, indemnizația lunară se acordă de la data încetării mandatului și este cumulabilă cu alte drepturi salariale ori venituri realizate din activități profesionale, în condițiile legii, sau cu titlu de pensie.

„Promovarea principiului echității, corectitudinii și tratamentului egal al cetățenilor României ar trebui să fie preocuparea principală a unui șef de stat. Deci, ei trebuie să ofere cel mai bun exemplu de aliniere la dorințele cetățenilor și mă bucură faptul că în Parlament colegii deputați au susținut prin vot corectarea acestei omisiunii din textul inițial propus de PNL”,a adăugat deputatul Sebastian Radu

În prezent, indemnizația lunară a președintelui are valoarea de 24.960 de lei.

Propunerea legislativă a primit 247 de voturi pentru și au fost 21 de abțineri. Urmează să fie trimisă Președintelui României pentru a fi promulgată.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Sebastian Radu, deputat PSD:
„Un viitor
cu acești oameni la putere
devine, în cel mai bun caz,
foarte sumbru”!

Ministrul demis al sănătății și repropus de PNL a primit aviz negativ în urma audierilor în comisiile reunite ale Parlamentului. La audieri a participat, ca membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, și deputatul social democrat buzoian Sebastian Radu. Acesta a adresat întrebări ministrului propus Victor Costache.

Citeşte mai departe...

......................................
Comisia pentru
buget, finanţe şi bănci -
vizită în
Republica Populară Chineză
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a efectuat, în perioada 14 -18 octombrie 2019, o vizită în R.P. Chineză, la invitaţia preşedintelui Comisiei pentru afaceri bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare chineze, Shi Yaobin.
..................................
Legea ridesharing-ului,
adoptată de
Camera Deputaților 

 

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ.

În cadrul procedurii legislative parlamentare de adoptare a ordonanței, deputatul social-democrat buzoian Ionela Dobrică, secretar al Comisiei pentru transporturi și infrastructură și vicepreședinte al celei de IT, a depus o serie de amendamente care au rolul de a îmbunătăți actul normativ și a crea noi oportunități de dezvoltare a ridesharing-ului.

Citeşte mai departe...

....................................

Soluţii pentru
rezolvarea crizei
examenului de rezidenţiat

 

În Parlamentul României se află în procedură legislativă Propunerea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Propunerea de act normativ a fost inițiată de mai mulți parlamentari și prevede, printre altele, introducerea corelărilor necesare privind posibilitatea efectuării rezidențiatului inclusiv în cabinetele individuale de medicină de familie, precum și în unități sanitare ale ministerelor cu rețea proprie sau în unități sanitare aflate în administrarea unităților publice locale.
Proiect de viaţă
la 40 de ani

Ziua de 21 februarie este închinată, spre sărbătoare, limbii materne, ceea ce ne-ar putea îndreptăţi să spunem că este şi ziua comunităţii din care facem parte.
Oamenii pot avea idei bune pentru orice fel de proiect la orice vârstă, însă conform cercetărilor, aceia care au atins bariera celor 40 de ani, care în folclorul românesc este cunoscută sub sintagma „a doua tinereţe”, au mai multe şanse de a-şi transforma ideile într-un real succes şi să depăşească mai uşor problemele.

Citeşte mai departe...

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...


Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)