M-am întâlnit cu maestrul întâmplător şi, ca de fiecare dată, m-am bucurat de atenţia dumnealui. Intenţiona să cumpere un bec, dar „filamentul”  i-a luminat, brusc,  un gând ce-l tot apăsa în aceste zile. Maestrul îmi ghicise, demult, plăcerea de a-l asculta, iar în cazul dumnealui mă satisface, efectiv, românismul din discurs. 

 A renunţat la ideea de a cumpăra becul, s-a întors din drum şi mi-a zis: „Gigi, îţi zic, aşa, pentru tine, nu ştiu ce vei face cu informaţiile....”.

Maestrul are la activ două mandate de deputat în Parlamentul României, în legislaturile  2000-2004, 2004-2008, din partea PRM. Din 2002 a fost membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Petiţiilor şi Corupţiei, alături de profesorul Radu Ciuceanu, preşedintele respectivei Comisii.

În cercetările comisiei conduse de istoricul Radu Ciuceanu apăruse, în cursul anului 2004, şi o petiţie depusă de un jurnalist sibian, cu trimitere la unele dintre activităţile extraşcolare ale profesorului Klaus Werner Johannis (şi ale soţiei sale), la acel moment deja primarul oraşului care în anul de graţie 2007 avea să fie declarat „Capitala Culturală a Europei”. Jurnalistul de la Sibiu vorbea, atunci, despre lucruri, acum, cunoscute şi de noi, dar despre care fiecare şi-a format propria părere: afaceri imobiliare cu substrat interlop, venituri ilegale din meditaţii în particular şi, bomboana de pe colivă, trafic cu copii, sub masca intermedierilor de adopţii internaţionale. Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Petiţiilor şi Corupţiei avea petiţia în lucru, dar… Istoricul Radu Ciuceanu avea să primească un telefon, iar discuţia pare să fi fost următoarea: „Domnule profesor, sunt Adrian Năstase (n.a. – după un schimb de amabilităţi de fiecare parte) vă rog să ţineţi cont de rugămintea mea, pe care o formulez în calitate de premier, dar şi pentru că Înalte Interese de Stat impun, vă rog să (mai) lăsaţi petiţia care priveşte personajul de la Sibiu… domnule profesor, am construit mult şi depunem eforturi serioase pentru intrarea în Uniunea Europeană (n.a.-eveniment ce avea să se consume în cursul anului 2007), iar personajul este preferat acolo(…)”.

Cercetările neoficiale aveau să le confirme membrilor Comisiei pentru Abuzuri şi Petiţii că Kalus Johannis intrase în calculele europenilor, în special ale Angelei Merkel, încă din perioada în care profesorul de liceu fusese promovat inspector şcolar. Pentru primele trei mandate, candidatul la funcţia de primar al oraşului Sibiu, Klaus Johannis, avea să „beneficieze” de contracandidaţi slabi sau necunoscuţi opiniei public. Pentru el, Klaus Johannis, începuse un proces minuţios de confecţionare a unei imagini credibile, la nivel naţional. În ultimul mandat, cel de-al patrulea, primarul Sibiului avea să fie împins spre cercurile înalte ale politicii dâmboviţene, fiindu-i oferită preşedinţia Partidului Naţional Liberal, facilitându-i-se o acţiune politică de disoluţie a ceea ce mai rămăsese din partidul lui Traian Băsescu (n.a.- se ştie că fostul preşedinte Băsescu îi refuzase numirea pe funcţia de vicepremier, din partea PNL în înţelegere cu… PSD), pentru ca la alegerile prezidenţiale din 2014, în turul doi, în doar două ore, până la închiderea urnelor, să surmonteze decalajul faţă de contracandidatul Victor Ponta, şi să fie anunţat câştigător al scaunului de la Cotroceni.

Odată cu instalarea lui Klaus Werner Johannis la preşedinţie, marile economii vest-europene şi-au finalizat planurile de colonizare (prin anihilarea economiei locale) a României. Iar ultima slugărnicie s-a materializat cu o vizită la Marele Licurici, de unde s-a întors cu… o şapcă şi cu acceptarea cedării, fără pretenţii, a zăcămintelor de gaze naturale de pe platforma Mării Negre.

Colonizarea economică este, de-acum, un proces încheiat, neascultătorul Dragnea a fost anihilat, ce ar urma să se întâmple în viitorul apropiat în politica românească ar trebui să fie doar o problemă internă, de aceea apare întrebarea legitimă: „Ce (alte) Înalte Interese de Stat reclamă prezenţa lui Johannis la Cotroceni?!!”