Share

dancila_mesaj2.jpgAu rămas doar câteva zile până vom alege un nou preşedinte. Este o alegere a cărei miză se pierde de multe ori în dezbaterea politică a momentului, dar care ne va marca următorii cinci ani.

Cum vor fi aceştia? Vor fi la fel ca cei de până acum sau vor fi diferiţi? Vom avea un preşedinte implicat şi echidistant sau vom avea parte de alţi cinci ani de absenţă la Palatul Cotroceni?

Până la urmă, alegerile din 10 şi 24 noiembrie despre asta sunt. Despre încrederea în ziua de mâine şi speranţa că ea va fi una mai bună decât cea de ieri.

Am văzut cu toţii ce au însemnat cei cinci ani cu actualul preşedinte: lipsă de implicare, atitudine arogantă, blocaje peste blocaje. Atunci când nu a lipsit din viaţa publică, preşedintele actual nu a făcut decât să-i împiedice pe alţii să-şi facă treaba.

Ne-am convins în aceste zile şi ce va însemna guvernarea pe care actualul preşedinte a impus-o cu forţa, prin sfidarea votului popular din 2016. Pensiile şi salariile vor rămâne plafonate, programele destinate micilor antreprenori vor fi suspendate, iar multe dintre măsurile de sprijin, acordate de Guvernul PSD pentru oameni, vor fi pur şi simplu anulate.

Acest tăvălug al austerităţii şi al atitudinii dispreţuitoare faţă de români poate fi oprit doar de noi. Pe 10 noiembrie şi, mai apoi, pe 24 noiembrie, trebuie să mergem la vot şi să alegem candidatul care poate uni societatea şi care va lupta pentru binele fiecărui român.

Acest candidat este Viorica Dăncilă. Toţi ceilalţi pretendenţi la funcţia de preşedinte sunt, de fapt, aliniaţi în spatele lui Klaus Iohannis. Și asta pentru că au ales să-i susţină guvernul şi acţiunile abuzive de până acum. Când eşti complice, nu eşti diferit de grupul din care faci parte.

Să mergem, deci, la vot şi să alegem cu inima. Să nu-i dăm toată puterea unui singur om, pentru că împreună cu guvernul lui vor face ce au mai făcut: vor tăia salarii şi pensii, vor face concedieri şi vor aduce austeritatea.

Viorica Dăncilă este singura care a demonstrat că luptă pentru fiecare român. Să o alegem pe Viorica Dăncilă, Preşedintele implicat şi muncitor de care are nevoie România!

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Deputatul
SORIN LAZĂR 
invitat la evenimentul
“Gala BURSA”

Joi, 14 noiembrie, în majestuosul Palat al Parlamentului, cu stil şi eleganţă, s-a desfăşurat evenimentul „Gala BURSA”, unde au fost marcaţi 29 de ani de apariţie neîntreruptă a cotidianului BURSA.
Timp de aproape cinci ore, Salonul de Recepţii de la Parlament a reunit peste 500 de invitaţi - miniştri, ambasadori, bancheri, investitori din ţară şi străinătate, precum şi personalităţi din piaţa de capital şi alte sectoare ale economiei.
Gala BURSA s-a bucurat de prezenţa unui invitat special, care a venit din Singapore să demareze proiecte de o importanţă deosebită în sectorul smart din ţara noastră. Herjeet Rehki, WorldWide Director Digital City Division în grupul DellTech, a fost keynote speaker-ul Galei BURSA.
......................................
Comisia pentru
buget, finanţe şi bănci -
vizită în
Republica Populară Chineză
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a efectuat, în perioada 14 -18 octombrie 2019, o vizită în R.P. Chineză, la invitaţia preşedintelui Comisiei pentru afaceri bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare chineze, Shi Yaobin.
..................................
Legea ridesharing-ului,
adoptată de
Camera Deputaților 

 

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ.

În cadrul procedurii legislative parlamentare de adoptare a ordonanței, deputatul social-democrat buzoian Ionela Dobrică, secretar al Comisiei pentru transporturi și infrastructură și vicepreședinte al celei de IT, a depus o serie de amendamente care au rolul de a îmbunătăți actul normativ și a crea noi oportunități de dezvoltare a ridesharing-ului.

Citeşte mai departe...

....................................

Soluţii pentru
rezolvarea crizei
examenului de rezidenţiat

 

În Parlamentul României se află în procedură legislativă Propunerea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Propunerea de act normativ a fost inițiată de mai mulți parlamentari și prevede, printre altele, introducerea corelărilor necesare privind posibilitatea efectuării rezidențiatului inclusiv în cabinetele individuale de medicină de familie, precum și în unități sanitare ale ministerelor cu rețea proprie sau în unități sanitare aflate în administrarea unităților publice locale.
„Moartea”
lui Dan Puric
Nu ştiu dacă, în viaţa asta, facem mai mult de a căuta drumul spre moarte . Inconştient, desigur !
Poate pentru că existenţa noastră este atât de efemeră. Viaţa e scurtă, e limitată, are o suficienţă impardonabilă, asta e clar. Unii o trăiesc cu încrederea nemuririi, alţii se nasc atotcunoscători, unii caută iubirea şi în moarte, alţii uită de ce sunt pe lume, îmbătaţi de putere.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...


Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL