Share

adi_mocanu2.jpgConducerea ALDE Buzău a organizat ieri (28 martie, 2019) o conferinţă de presă  cu subiect principal spre dezbatere: demisia viceprimarului oraşului Buzău, Andrei Neder, funcţie care era sprijinită politic de formaţiunea condusă de deputatul Adrian Mocanu, 

demisie despre care s-a spus că fostul titular al postului şi-o asumă în totalitate.

Cât despre conjunctura  de evenimente, care a culminat cu decizia asumată de fostul vice Neder, la această oră se pare că principala cauză ar fi „indisciplina” subalternului primarului Toma, despre care acesta din urmă nu a avut nici cel mai mic cuvânt de laudă. Din contră, după ce vicele Neder a făcut unele declaraţii publice, edilul şef a dispus măsuri drastice, în urma cărora reprezentantul ALDE în Primăria Buzău fusese anihilat din punct de vedere al exerciţiului edministrativ şi, implicit, al efectului politic.

Pe de altă parte, elegerea demisiei, cu o serioasă încărcătură emoţională, a fost extinsă dincolo de prerogativele funcţiei de viceprimar, Neder alegând să renunţe inclusiv la calitatea de consilier municipal, un drept câştigat prin vot direct. O declaraţie la cald a fostului vice scoate în evidenţă faptul că acesta nu ar fi fost susţinut, cel puţin moral, chiar de proprii colegi de partid.  „Am plecat de la o decizie personală, nu m-am consultat cu cei din partid, poate a contat și faptul că nu i-am văzut foarte activi în jurul meu în momentul cînd s-a luat această decizie, spun eu, radicală din partea domnului primar și, poate într-un final, și asta a contat puțin. Nu m-am hotărît dacă voi continua în viața politică sau dacă voi părăsi cu totul viața politică. Dar dacă voi continua, cu siguranță tot în ALDE o să rămîn".

În schimb, conducerea ALDE Buzău s-a poziţionat foarte clar, prin declaraţii nominale, alături de colegul lor, apreciind că numai duritatea măsurlor luate de primarul Toma a făcut ca Neder să dezarmeze total. „Andrei Neder a dat dovadă de mult curaj. Andrei Neder a dat dovadă de mult bun simțși nu a vrut să intre în jocurile murdare ale acestui primar faliment. Vedeți dumneavoastră, nimeni nu a putut lucra cu primarul municipiului Buzău, noi vom avea un birou municipal de partid în care vom stabili persoana cea mai responsabilă care poată să ajungă pe funcția de consilier local. O să vă comunicăm în cel mai scurt timp decizia pe care o vom lua în forurile de conducere ale partidului", spunea  deputatul Adrian Mocanu în faţa presei buzoiene, la conferinţa de presă .

În calitatea de lider al formaţiunii ALDE Buzău, deputatul Adrian Mocanu a admis că înaintea gestului demisiei fostului viceprimar a aflat despre unele presiuni la nivel central, dar a ţinut să precizeze că în asemenea demersuri nu a fost implicat şeful organizaţiei PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu. Cel care ar fi discutat cu preşedintele partidului, Călin popescu Tăriceanu, ar fi fost primarul Constantin Toma. De altfel, dincolo de funcţia administrativă, primarul Toma s-a dovedit până acum şi un om politic incisiv, nu de puţine ori chiar în interiorul propriului partid. În episodul demisiei viceprimarului Andrei Neder nu poate fi vorba decât de o acţiune administrativă total asumată de primarul Toma, iar ingerinţele de natură politică, în acest caz, nu fac decât să completez „meniul servit” de edilul şef din Palatul Comunal. Cât despre intenţiile primarului Toma cu privire la (re)ocuparea celui de-al doilea scaun de viceprimar (tot) de către ALDE Buzău, primarul Toma spune tot în ultima declaraţie de presă:  „Oricine va veni viceprimar trebuie să muncească alături de mine, cel puțin la un nivel acceptabil, astfel încît să facă parte din această echipă pentru că nu voi accepta lîngă mine oameni leneși, oameni fără idei și doar să pună piedici. Mai bine fără. Deci acel birou va fi ocupat vreodată, actualul birou de viceprimar, vorbesc că el va trebui să treacă prin faza asta de 3/4 și să-l verific, dîndu-i în fiecare zi cîte o sarcină. Și dacă va ajunge la acea masă critică ca să-mi trezească atenția. <Omul acesta muncește și-și vede de treaba lui și chiar aduce un plus acestei comunități este OK>, dacă nu, va veni simplu, pot să-i pun și-o canapea, pot să-i pun muzică populară, ușoară. Nu am ce-i face. Trebuie să merg înainte cu orașul acesta".

 

Război şi Pace (în loc de epilog)

Omul politic Adrian Mocanu  se află în faţa unui examen important. El va trebui să aleagă între un război total cu primarul Toma, revendicând, în continuare, conform algoritmului politic, funcţia de viceprimar, ori să beneficieze de noile achiziţii, de calitate: Ovidiu Anghel, Fănică Bârlă, Cristina Tănăsescu (fostul lider al organizaţiei PNL Nehoiu) dar mai ales Raul Florescu, fost consilier judeţean PNL, pentru a construi în teritoriu. De altfel, chiar în timpul ultimei conferinţe de presă, deputatul Adrian Mocanu a anunţat noi adeziuni la ALDE Buzău:  viitorul candidat pentru funcţia de primar al oraşului Nehoiu (fost membru PNL) şi cei 7 consilieri liberali în Consiliul Local Grebănu. Exodul liberalilor deputatului Cristinel Romanescu spre formaţiunea condusă de Adrian Mocanu va continua, cel puţin aşa declara fostul consilier judeţean Raul Florescu, perspectivă ce ar trebui considerată de şeful ALDE Buzău, având în vedere experienţa politică a mai noului său coleg. Noua stare de lucruri nu poate să facă decât bine ALDE Buzău, iar la momentul alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor liberal democraţii să fie principalii contracandidaţi ai social democraţilor buzoieni, inclusiv la nivelul municipiului!