Share

cezar preda12.jpg   Cezar Preda, fostul lider al PDL Buzău, recunoştea, într-o conferință de presă, că este prieten cu președintele CJ, liberalul Cristi Bîgiu, pentru că amândoi avuseseră grijă să se afle că şi-au făcut concediul împreună.

Chiar dacă Preda o făcea pe supăratul că nu au găzduit în acelaşi hotel, asta nu înseamnă că „băieţii” chiar au dormit la intrarea în staţiune, în căbănuţa custodelui! „Separat”, cum spunea Preda, nu a însemnat altceva decât plafonul dintre cele două apartamente.   „M-a sunat Cristi, m-a întrebat unde sunt, dar eram deja la intrarea în țară. Aș fi vrut să ne vedem. Mă văd de fiecare dată și cu familia lui. Acum, însă, nu ne-am întâlnit, deși mi-ar fi făcut plăcere. Când e să facem opoziție, ne omorâm unii pe alții, dar relațiile interumane rămân”. Aşa se construieşte un discurs politic.

    La mai puţin de o lună, deputatul pedelist îşi anunţa demisia (n.a. – pentru ultima oară) din toate funcţiile pe care le deţinea în partid. Cu aceeaşi gravitate însă anunţa că nu va demisiona niciodată din partid şi că din poziţia de simplu membru, dublată ce-i drept de funcţia de deputat, pe care nu poate să i-o ia nici Boc, nici Ponta, va căuta să fie cât mai util partidului.

 

De a doua zi s-au aruncat fumigene

   Săptămâna viitoare Preda va veni lângă Bîgiu. În partid, nu la Consiliul Judeţean, şi încă pe o funcţie importantă. Supoziţie care, în mediul local, ar putea avea oarece credibilitate. În primul rând, un asemenea pas ar părea normal pentru că nu ar însemna altceva decât menţinerea „haitei”, cunoscut fiind faptul că cei doi lideri politici au făcut parte din grupul „Lupilor tineri”, care îşi asumaseră, la un moment dat, înlăturarea domniei lui Ion Vasile la Buzău şi implicit scăderea şi decimarea puterii PSD-ului local. Proiectul este valabil şi astăzi, pentru că intervenţia chirurgicală din 2010, susţinută şi de la Bucureşti dar şi local de unii pesedişti, nu a avut rezultatele scontate. Din contră, cu rana sângerând, PSD Buzău a reuşit să ia faţa liberalilor, în cadrul USL, obţinând mult mai multe primării în teritoriu.

    Ce ar putea viza Preda cu această mutare?

   Unii spun că şi acum fostul lider pedelist ar mai avea of-ul primului scaun din Palatul Comunal, şi contrar imaginii de parteneri civilizaţi într-un contract public – privat, ranchiuna personală se întinde pe durata a patru mandate şi jumătate, competitorul fiind, desigur, primarul Constantin Boşcodeală, primarul oraşului Buzău şi preşedintele PSD Buzău. De altfel, acest paragraf ar putea fi înlocuit lejer cu sintagma folclorică: „A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti...”.

     Ar câştiga imagine politică Preda şi Bîgiu?

    Nicidecum. Nici cu operaţii estetice Preda nu va putea scăpa de imaginea de pedist (n.a. – vom vedea pe parcursul comentariului că nici el nu-şi doreşte un astfel de lucru). Ca om politic, Preda este un „jucător”, de aceea el a conştientizat demult că dacă nu a câştigat din prima, nu va mai câştiga în veci, Primăria Buzău, chit că ar putea fi ajutat, pe faţă, de prietenul Bîgiu.

     Pe de altă parte, cum ar putea explica Bîgiu, electoratului, decizia de a merge pe mâna lui Preda la Primăria Buzău? Că nu dispune de potenţial uman. Ceea ce, cinstit vorbind, nu ar fi adevărat. Ar fi un risc prea mare pentru Bîgiu şi viitorul fenomenului liberal la Buzău.

     Până acum, Preda a lansat doar fumigene. Probabil că şi are nevoie de o anume delectare pe seama jurnaliştilor şi a comentatorilor cititori. Preda nu va acţiona sau reacţiona în afara PD-ului decât la comanda Cotroceniului. Dar despre asta în ediţia de mâine.