(...) - Bună ziua, dom profesor şi bine aţi venit la noi!

- Bună, măi Loni!

- Dom profesor, eu sunt la Strungul antrenor şi jucător şi cei din conducerea fabricii m-au angajat să discut cu dumneavoastră despre jocul de mâine, cu UTA. După cum ştiţi, UTA nu mai poate promova, iar noi suntem pe linia de plutire.

- Eşti pregătit, Loni, să faci saltul de a rămâne în Divizia B, căci văd că sunteţi cam mulţi candidaţi pentru acest lucru?!

- Eu cred că da, dom profesor, mai ales că mâine ne arbitraţi dumneavoastră.

- Şi cât mălai ai pe tine, ca să ştiu cum îţi vorbesc?

- Dom profesor, am 20.000 de lei (pe atunci o Dacie era 70.000 de lei).

- Măi Loni, mai îmbracă geanta că-i cam goală şi eu ştiu de mult unde e UTA.

După mai multe discuţii se ajunge în final la suma de 35.000 de lei ce trebuia oferită celor care urmau să ajute Strungul să treacă de UTA. Loni nu are altă treabă decât să-i propună profesorului Teodorescu modul de împărţire a banilor, la care, mucalit cum e, profesorul Teodorescu şi spune:

- Măi, Loni, cum îţi permiţi tu să împarţi banii cu asistenţii? Pe ăştia eu i-am adus, ca turişti, fluierul este la mine. Tu ar fi trebuit să ştii lucrul ăsta, că doar nu acum ai debutat în fotbalul românesc!

Evident că Loni s-a dat bătut, nici nu avea alte şanse, căci fluierul era, întradevăr, la profesorul Teodorescu. Cărţile fuseseră făcute şi se aştepta jocul de a doua zi.

În prima repriză UTA a dominat categoric, pase cu călcâiul (suntem campioni mondiali la acest lucru, doar), dar cei de la Strungul au înscris un gol şi la pauză UTA era condusă cu 1- 0 (...) (continuare în ediţia de mâine)