Nu ştiu dacă, în viaţa asta, facem mai mult de a căuta drumul spre moarte . Inconştient, desigur !
Poate pentru că existenţa noastră este atât de efemeră. Viaţa e scurtă, e limitată, are o suficienţă impardonabilă, asta e clar. Unii o trăiesc cu încrederea nemuririi, alţii se nasc atotcunoscători, unii caută iubirea şi în moarte, alţii uită de ce sunt pe lume, îmbătaţi de putere.

 Ce facem în drumul spre finish ?
Ne tot căutăm, ne îmbătăm cu ideea că suntem nemuritori, credem că putem înfrunta moartea .
Scenariul propus, ieri seară , de Dan Puric şi trupa sa ne-a pregătit, altfel decât o face biserica, să ne întâlnim cu Moartea. Toţi am râs, semn că am gândit că aşa ceva nu se poate. Ei, da, era chiar acolo, o simţeai, se mişca pe scenă şi ne povestea cum o întâmpină unii... Moartea nu s-a europenizat, poartă o coasă demodată, vrea să fie om şi ea, să poată muri , iubi, să se poată elibera. Era sinceră! Chiar dacă dansează , cântă, se tânguie, ţine morală celor cărora le ia viaţa, moartea e şi ea un suflet. În spectacolul de ieri era un justiţiar. Venea cu scrisori dojenitoare, râdea de frica oamenilor, credea în şansa tinerilor, domina sau mângâia uşurând trecerea , şi mi ales dansa..

Moartea e prezenţa constantă de lângă noi.
Tot auzim de cel bolnav, de cel sfârşit, de cel ce urmează, de cel plecat ieri, azi, sau cel ce a scapat numai pentru o clipă , de marea trecere.
E sigur ,însă, că va dispărea mâine. Nu ne mai impresonează, cine ştie ce, ne pregătim să plecăm şi noi.  Cum o facem ? Unii luptă, se opun, deşi e inutil.
Apar ca fiind nişte caraghioşi ce scot pistolul împortiva firescului, care încearcă să-l cumpere cu bani..... ( a se vedea mentalitatea omului puterii care crede ca poate orice). Alţii cerşesc moartea, pentru a-şi câştiga libertatea. Sunt cei ce vor să fie independenţi, să nu li se impună şabloane (e cazul adolescentei răzvrătite ce bate cu pumniii şi picioarele în porţile lumii ). Unii iubesc moartea, perpetuu fiind în căutarea iubirii absolute..( cazul tinerei visătoar ). Alţii nu suporta singurătatea de pe pământ şi vor să se adune în eternitate, alături de cei dragii (cazul fiicei ce-şi doreşte reîntâlnirea cu mama sa). Moartea ? Vine lin, sau rapid, dar e aci, langă noi.... Oricum !

Acesta e tema afişată, în spatele ei altul este mesajul...
Moartea e de două feluri, cea clasică , a românismului, veche de când lumea şi a României, cea de ultimă oră. Pentru că România este infestată de flagelul morţii.
Vine de la Guvern, Parlament, din partide , a adus cu ea munţi golaşi ai unei ţări de o frumuseţe nepământeană, se găseşte în ape şi mâncare, ne putrezeşte de vii prin programe şi jocuri de-a politica, ne serveşte politici europene, face experimente pe noi, ne mănâncă ca o boală, din interior. Această ţară cu pământul vândut, furat, cu oameni striviţi de talpa unor drepturi date de o Europă ce ştie că de fapt ne ia şi nu ne dă, este tot mai destructurată.

Trist, nimic de râs..... Publicul râdea în anticamera morţii. Pe muzica pusă de toate serviciile , în aşteptare , până ajungi la salvare, servicii funerare, groapă, moartea dansează. Drăceşte ! Chiar aşa începea spectacolul....
- ,,Lume trezeşte-te ! Ia atitudine ! Țara asta a devenit un imens cimitir. Oamenii ei dacă nu dorm, au murit... Un recital de mare calitate. Dan Puric a dansat admirabil.
Cum ? De a isterizat până şi pe elevii din sală. Nu cred că l-ar fi putut egala cineva. Și în extazul sălii ne-a spus că a împlinit 60 de ani. M-a umplut de invidie ! Doamne, se mişcă exact cum vorbeşte. Iute-iute ! Perfect...

Jumătate din noi nu mai facem nici mişcare, ne târâm. Ia , gata cu letargia ! Hai, domnule, să facem ceva ! Uite, de exemplu, măcar să ne mişcăm, să arătăm că mai suntem încă vii.... Aveţi grijă de sufletele voastre ! Fabulos spectacol ! Nici palmele nu ne mai dureau când aplaudam... Și am făcut-o minute în şir.... În ce mă priveşte, cu tristeţe. Tocmai ce ne văsusem moartea cu ochii...

(Text preluat de pe pagina de facebook  a avocatei Roxana Constantinescu. Titlul aparţine redacţiei!)