Share

balcescu.jpgUnul dintre evenimentele speciale anunţate de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă, va fi organizat sub titulatura „Târg de Crăciun”, ocazie cu care copiii se pot întâlni cu Moş Crăciun şi cu traista lui plină cu daruri.

De altfel, anul acesta şi, probabil şi în cei viitori, cele mai multe activități dedicate Sărbătorilor de Iarnă de Consiliul Județean Buzău, vor avea loc la Centrul Muzeal „I.C. Brătianu” , inaugurat de curând, după ce a fost reabilitat în totalitate. După cum se ştie, Consiliul Judeţean organiza Târgul de Crăciun în curtea Muzeului Judeţean. Curtea Centrului Muzeal are dimensiuni generoase și poate găzdui toate întâmplările cu Moș Crăciun, care se va întâlni cu copiii buzoienilor, având traista plină cu daruri.

În curtea de la „Brătianu”, viitoarea Grădină Publică a orașului, va fi amplasat bradul de Crăciun, vor fi căsuțe cu produse tradiționale create de meșterii populari, iar copiii vor cânta colinde și cântece de iarnă. Cei mici vor fi fericiți să primească daruri de la Moșul și de la ajutoarele lui de la Consiliul Județean. Târgul de Crăciun va fi inaugurat pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, o dată cu aprinderea iluminatului festiv în oraș și cu deschiderea Orășelului Copiilor.

balcescu2.jpg