Share

aur1.jpgInformaţii şi imagini de-a dreptul scandaloase am descoperit pe reţelele de socializare, în care personajul principal este candidatul AUR pentru Primăria Săgeata, un anume  Claudiu Georgian Vişan. O fotografie în care Vişan, cu o sabie în mână,

 este încadrat, în stânga de un prieten care se mândreşte cu o macetă, iar în dreapta alţi doi, înarmaţi cu topoare, spune tot despre caracterul şi preocupările lor! De asemenea, spaţiul virtual ne-a informat că un asemenea personaj a beneficiat, deja, de  evenimentul lansării în campania electorală pentru alegerile locale din 9 iunie!

aur2.jpeg

Liderii AUR au ieşit în evidenţă, în ultimul timp, cu o iniţiativă neobişnuită – proba detectorului de minciuni, cel puţin pentru şefii de organizaţii judeţene, care să producă, eventual, dovada fidelităţii şi îndepărtarea suspiciunii că respectivii ar fi fost infiltraţi de partidele aflate în exerciţiul guvernării. Dacă un astfel de procedeu s-ar fi extins şi la nivelul liderilor de organizaţii comunale, la Săgeata, cu siguranţă, nu s-ar mai fi vorbit despre candidatura lui Claudiu Georgian Vişan! Motivul: Vişan este un tânăr certat cu legea, care de cel puţin doi ani are calitatea de pârât într-un proces penal, proaspătul candidat fiind învinuit de lovire sau alte violenţe, conform art,193 CP. Datele sunt preluate de pe portalul   „just.ro” şi „Portal  > Judecătoria BUZĂU  > Informaţii dosar”.

Tot pe portalul Judecătoriei Buzău aflăm că procesul penalului Georgian Vişan a început în anul 2022, în data de 12 septembrie. La următorul termen, pe 10.10.2022, a fost solicitată amânare, pentru lipsa inculpatului. De atunci, la fiecare termen avocatul apărării a invocat motive, a prezentat justificări, a cerut readministrări de probatoriu, a recuzat procurorul de caz, pe scurt, şi-a făcut meseria, pentru că inculpatul nu se putea prezenta. Când judecătorul amâna procesul pentru „lipsă inculpat”, despre pârâtul penal Georgian Vişan se spunea că este în Germania, la muncă! De altfel, aceeaşi carte pare să o joace şi acum, odată cu lansarea candidaturii, spunând că s-a întors din Germania ca să aplice în exerciţiul administrativ ce a învăţat acolo, şi că va face mai mult decât primarul în funcţie. 

La acest moment, în procesul lui Georgian Vişan, după doi ani de amânări s-a ajuns la...administrarea probatoriului. Următorul termen de judecată este chiar luna aceasta, în data de 24, miercuri. Fiind la „administrarea probatoriului”, probabil că inculpatul penal Georgian Vişan va răspunde prezent la apelul judecătorului. În ce ne priveşte, sperăm ca Justiţia să fie „oarbă”, chiar dacă sentinţa va veni mult după termenul electoral – 9 iunie! Pe de altă parte, cu o asemenea carte de vizită, pentru candidatul AUR la Săgeata, alegerile vor însemna doar prezenţa pe buletinul de vot!   

 

Portal  > Judecătoria BUZĂU  > Informaţii dosar

Informaţii dosar

Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

 

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) :

5893/200/2022

Data inregistrarii

21.04.2022

Data ultimei modificari:

18.04.2024

Sectie:

Secţia penală

Materie:

Penal

Obiect:

lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)

Stadiu procesual:

Fond

 

Părţi

Nume

Calitate parte

VIŞAN CLAUDIU GEORGIAN

Inculpat

PREDA ION NELU

Parte vătămată