booked.net

Share

Marcel-Ciolacu_1.jpgEste una dintre măsurile prioritare anunţate de liderul social democraţilor, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, care din postura de preşedinte al Camerei Deputaţilor sau, probabil, din cea de Premier al Guvernului României, începând cu primăvara anului în curs,

 va solicita specialiştilor un proiect de hotărâre de guvern în acest sens.

„Anul 2022 a fost anul în care am readus România la normalitate, a declarat şeful PSD, deputatul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru, în ţară. Am deschis școlile și economia(n.r.-măsuri propuse de PSD în perioada pandemică şi postpandemică), am deblocat proiecte mari de investiții, am luat măsuri pentru a proteja nivelul de trai al românilor (reglementarea prețurilor la energie și gaze, creșterea pensiilor și a salariului minim), precum și măsuri pentru a stimula economia românească și în mod special agricultura și produsele românești. Dar, cel mai important, pentru a avea în continuare creștere economică, am pus bazele unui buget care să permită ca anul 2023 să fie un an al investițiilor”.

În contextul edificării celei mai importante legi, pe baza căreia funcţionează orice guvern, Legea Bugetului Naţional, liderul social democrat se arată de acord cu primele analize ale specialiştilor, care estimează, pentru anul 2023, că economia României va avea cea mai mare creştere din Uniunea Europeană, dar reafirmă şi misiunea politică a partidului ce va prelua conducerea Guvernului din primăvară, şi anume aceea de a ridica nivelul de trai al populaţiei, precum şi implementarea de măsuri economice şi fiscale care să impună echitatea socială.

„Va fi o creştere economică, cred că printre primele din Uniunea Europeană. Trebuie să întoarcem acest lucru şi în nivelul de trai al românilor. Echitatea socială este menirea noastră să o facem! Asta înseamnă că va trebui să reducem impozitarea muncii, şi va trebui să mărim impozitarea capitalului. Să creăm pârghiile care ne duc la închiderea unei discrepanţe între pătura de jos şi pătura de sus. Sunt lucruri normale în toate ţările europene. Nu există să ai venituri excepţionale şi statul să nu ţi le impoziteze! Nu poţi să câştigi, dintr-o criză energetică, de la noi toţi, şi nimeni să nu te impoziteze! Trebuie să lămurim aceste lucruri, nu sunt impozite în plus, sunt echităţi sociale, pe care trebuie să le aşezăm şi să le explicăm foarte bine românilor!”

 

Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)