Share

ciolacuuuuuu.jpgAceasta a fost declaraţia liderului social democrat, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, după ce a participat, alături de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la lucrările Adunării Generale a Asociaţiilor Municipiilor din România. Mesajul şefului PSD a fost cât se poate de clar,

 anume că, indiferent de culoarea politică a primarilor care vor solicita susţinere financiară din partea Guvernului pentru proiecte de interes local, vor primi sprijin. Liderului social democrat are în vedere o colaborare eficientă cu unităţile administrativ teritoriale din teritoriu pentru anul fiscal 2023, de aceea declaraţia acestuia are şi o încărcătură morală, pentru că în primăvara anului viitor se va face rocada la comanda guvernării, când, tot ce este posibil, chiar el să-i ia locul actualului premier. 

„Am fost astăzi la lucrările Adunării Generale a Asociațiilor Municipiilor din România pentru a le transmite tuturor primarilor un mesaj foarte clar: că indiferent de culoarea politică vor avea întreg sprijinul acestei coaliții de guvernare pentru a-și duce proiectele de investiții până la capăt. Nu contează că ești de stânga sau de dreapta atunci când vrei să faci ceva pentru oamenii pe care îi reprezinți. Primarii sunt în prima linie a relației cu cetățenii și ei știu cel mai bine care sunt nevoile comunităților pe care le reprezintă.

Avem un buget record de investiții pe 2023, de peste 22 de miliarde de euro, care ne va ajuta să avem o creștere economică sănătoasă. Vreau să avem un parteneriat solid cu comunitățile locale pentru finanțarea tuturor proiectelor de dezvoltare, care să schimbe fața localităților și să îmbunătățească viața cetățenilor”,a spus liderul social democraţilor pe pagina personală de socializare.