booked.net

Share

Tepelus.jpgProfesorul buzoian Laurențiu Țepeluș reprezintă județul Buzău în Parlamentul României din partea Partidului Social Democrat și deține funcția de secretar al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.

În cele trei sesiuni ordinare din legislatura 2020-2024 care s-au desfășurat până acum, acesta a semnat 59 de inițiative legislative, din care 9 au parcurs procedura și au devenit Legi, iar 2 așteaptă promulgarea.

Unul dintre proiectele devenite Legi este cel care vizează crearea unui cadru legal prin care cetățenii să poată beneficia de accesul la servicii de internet în bandă largă, la punct fix, într-un mod cât mai facil și instituie un set de proceduri pentru a asigura armonizarea cadrului de reglementare.

„Accesul la internet este, în zilele noastre, absolut esențial pentru ca oamenii să își poată desfășura activitățile, să mențină relația cu autoritățile, să aibă acces la informație și la educație, așa cum ne-au arătat ultimii doi ani. Și, așa cum a fost declarat de Organizația Națiunilor Unite, este un drept de bază al cetățenilor pe care îl susțin.”- Laurențiu Țepeluș

Între proiectele care parcurg încă procedura legislativă se află și cel care reglementează stabilirea unor măsuri destinate protecției consumatorilor. Inițiativa vizează raporturile juridice dintre consumatori, creditorii financiari și entitățile care desfășoară activitatea de recuperare de creanțe, stabilind reguli de protecție a consumatorilor contra dobânzilor excesive, în scopul menținerii echilibrului contractual și al asigurării integrității pieței financiar-bancare interne, stabilește praguri ale dobânzilor peste care creditorii nu vor putea trece.

Tot în dezbaterea comisiilor, după ce a fost adoptat de Senat, se regăsește proiectul de Lege privind acordarea voucherelor culturale pentru elevi prin care se propune acordarea unor bonuri valorice elevilor din învățământul preuniversitar pentru achiziții de cărți, bilete și abonamente la teatru, muzee, expoziții, cursuri de artă sau parcuri naturale.

„Preocupările parlamentarilor, și implicit ale mele, trebuie să vizeze îmbunătățirea vieții cetățenilor în toate domeniile, de aceea inițiativele pe care le semnez se adresează și altor paliere, nu doar celui educațional, deși acesta reprezintă un procent considerabil din activitatea pe care o desfășor. De exemplu, proiectul care privește acordarea de vouchere culturale elevilor este o urmare a dialogului susținut cu reprezentanții acestora, iar investiția în cultura și educația copiilor este o investiție în viitorul țării, inclusiv în capitalul financiar românesc, deoarece astfel vor fi sprijiniți și cei a căror activitate este condiționată de public, precum scriitorii sau actorii. Ca observație, spre deosebire de cele două sesiuni parlamentare anterioare, faptul că PSD a intrat la guvernare arată, pe lângă măsurile bune deja implementate, și o mai bună comunicare între legislativ și executiv, o cooperare al cărui rezultat este benefic pentru cetățean, cele două foruri găsind soluții pentru atenuarea impactului economic pe care l-au adus evenimentele ultimilor doi ani. Îmi propun ca și în continuare să susțin intervențiile legislative care duc la dezvoltarea României și să promovez interesele Buzăului și ale buzoienilor.”- Laurențiu Țepeluș.

 

 

Deputatul
Laurențiu Țepeluș
la finalul
celei de-a treia
sesiuni parlamentare
Profesorul buzoian Laurențiu Țepeluș reprezintă județul Buzău în Parlamentul României din partea Partidului Social Democrat și deține funcția de secretar al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.
............................................
Joker-ul de la Prefectură
Nu cu prea mult timp în urmă, reţelele de socializare erau pline de… grija liberalilor buzoieni pentru confortul negustorilor din târgurile şi pieţele din judeţ, drept pentru care purtătorii de săgeată albastră pe fond galben au derulat campanii în teritoriu, pentru ca cetăţenii să vadă că liberalilor le pasă. Într-o postare a lor, de la Ruşeţu, în târg, am observat cum prefectului i se pasase un teanc de ziare (liberale!) sub braţ. Evident, pentru a fi distribuite. Da, tocmai de prefect?!!
...........................................
Liberalul Avrămescu
se dă, din nou, prieten
al social democraţilor
Zilele trecute, liderul liberalilor buzoieni a formulat o declaraţie cel puţin uimitoare, la un post local tv, prin care recunoştea zonele de comunicare eficientă cu adversarii săi politici (dar) colegi la guvernare: în Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului, unde este coleg cu social democratul buzoian Romeo Lungu, iar pentru teritoriu, pe lângă Instituţia Prefectului (conducere liberală) aprecia deschiderea din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, economistul Petre Emanoil Neagu
..............................................
Romeo Lungu, deputat PSD:
 „Patru comune buzoiene
au primit finanţare
pentru reţele
de gaze naturale”
Unul dintre cei mai activi parlamentari buzoieni, social democratul  Romeo Lungu, a postat pe pagina personală de socializare un anunţ, din care aflăm că patru comume buzoiene, trei în apropierea oraşului Buzău, iar cea de-a patra pe Valea Nişcovului, au primit aviz favorabil la finanţare pentru proiectele de investiţii ce vizează înfiinţarea reţelellor de gaze naturale.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Pagini din
istoria fascinantă
a bibliotecii publice
din Buzău

Fondată de cărturarul Basil Iorgulescu în 1893, primind donaţii importante de la Alexandru Marghiloman şi de la Academia Română, peregrinând în timp prin diverse clădiri, biblioteca publică din Buzău şi-a croit o istorie impresionantă şi un fond de carte, manuscrise, fotografii şi documente demn de lăudat. Din dialogul cu directorul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”-Buzău, Sorin Burlacu, putem constata atât importanţa acestei instituţii în istoria culturală a locului, avatarurile prin care a trecut de la fondare până în zilele noastre, cât şi menţinerea bibliotecii într-un spaţiu viu, de întâlnire a scriitorilor cu publicul, a tinerilor cu cartea.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)