Share

marcel2.jpgLa mai puţin de un an, de când cedase preşedinţia Camerei Deputaţilor în favoarea liberalului Ludovic Orban (decembrie 2020), liderul naţional al Partidului Social Democrat, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, revine la conducerea forului decizional

 în Parlamentului României – Camera Deputaţilor, după un  exerciţiu democratic relativ simplu, atât prin prisma calculelor urnei: 217 voturi „pentru”, 77 „împotrivă”, dar mai ales în logica evenimentelor politice provocate de guvernarea liberală, cu vioara întâi Florin Vasile Câţu.

Apreciat de colegii de partid ca un bun negociator, Marcel Ciolacu a încheiat un „război politic”, angajat cu fosta guvernare, în favoarea populaţiei, reuşind să impună cei mai mulţi miniştri în cabinetul premierului propus, Nicolae Ciucă, odată cu asumarea unui program de guvernare cu măsuri imediate în zona Economiei şi a Serviciilor, astfel încât populaţia să poată face faţă perioadei dificile prognozată mai ales pe durata sezonului de iarnă.

„Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, mă voi asigura că măsurile sociale şi economice, pentru care PSD şi-a asumat guvernarea, vor deveni cât mai repede realitate, dar şi că programul de guvernare va fi susţinut în Parlament şi respectat întocmai!”,a spus liderul social democrat după preluarea funcţiei.