Share

dan_nica1.jpgŞeful Delegaţiei Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica, atrage atenţia că, în urma solicitărilor mai multor state, printre care şi România, Comisia Europeană a prezentat astăzi o recomandare de măsuri, care să permită tuturor ţărilor afectate

din cadrul UE să intervină rapid la nivel naţional pentru soluţionarea crizei preţurilor la energie.

 „Am transmis recent o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula Von Der LEYEN, pentru a exprima cele mai profunde preocupări ale Grupului S&D în legătură cu explozia preţurilor la gaze şi energie în tot mai multe state ale UE, solicitând CE să elaboreze un plan concret, cu măsuri coordonate, care să permită tuturor ţărilor afectate să intervină rapid la nivel naţional. Acest lucru s-a întâmplat astăzi, iar o parte dintre măsuri includ şi solicitările delegaţiei noastre. În România situaţia este dramatică şi trebuie intervenit rapid pentru a stopa această criză. Conform datelor Comisiei, 20% dintre români se află în imposibilitatea de a-şi încălzi locuinţa. Deşi Comisia nu a venit cu o măsura concretă finanţată la nivel European pentru a interveni urgent în situaţia de criză, propune un set de măsuri posibile ce pot fi aplicate de Guvernul României pentru a stopa criza uriaşă a preţurilor. Nu mai avem nici o scuză, dimpotrivă, avem o direcţie cât se poate de clară din partea Comisiei Europene, care spune ca pentru anumite masuri nici nu este nevoie de aprobarea Comisiei. Acum, numai cine nu vrea nu îşi ajută poporul”, a explicat eurodeputatul PSD.

Printre solicitările avansate anterior de delegaţia S&D din Parlamentul European şi care se regăsesc în propunerea de astăzi a Comisiei se numără propunerea de eliminare a taxelor nejustificate pe energie şi adoptarea unor măsuri specifice pentru protejarea cetăţenilor vulnerabili, dar şi a IMM-urilor, o formulă comună pentru achiziţionarea de gaze naturale la nivelul UE, precum şi un plan de prevenire a speculaţiilor pe piaţa europeană a carbonului.

Astfel, Dan Nica reaminteşte că legislaţia Uniunii Europene permite statelor membre să intervină, în situaţii excepţionale si cu condiţii stricte, în stabilirea preţurilor pentru furnizarea de energie electrică pentru consumatorii vulnerabili. Printre alte măsuri, statele membre pot să ia în considerare şi scoaterea schemelor de sprijin pentru regenerabile în afara facturii energiei electrice.

Europarlamentarul social-democrat susţine, totodată, că majorarea preţurilor la gaz şi electricitate are repercusiuni grave şi asupra industriei şi a IMM-urilor, acestea riscând să intre în faliment, şi duce, aşa cum vedem cu toţii, la o creştere insuportabilă a preţurilor la produsele alimentare şi serviciile de transport. De aceea, printre recomandările Comisiei către state a fost şi aceea de a-şi îndrepta atenţia către reduceri de taxe şi impozite, precum şi către un tarif redus la furnizarea de gaze naturale, energie electrică sau termoficare. Sprijinirea industriei şi a IMM-urilor pentru a face faţă crizei, se poate realiza în deplină conformitate cu legislaţia privind ajutorul de stat.