booked.net

Share

toma_cu_avramescu2(1).jpgPrimarul Toma îi dă peste nas liberalului Avrămescu, ca răspuns la una dintre întrebări, amintindu-i că PNRR-ul Guvernului pe care-l reprezintă nu a obţinut aprobările Comisiei Europene.

Anatema a fost pusă de primarul oraşului Buzău, Constantin Toma,

 pe fondul aşa zisului dialog la distanţă provocat de liderul liberalilor buzoieni, Gabriel Ioan Avrămescu, acesta declarându-se împotriva proiectului de unire a oraşului Buzău cu comuna învecinată Ţinteşti. Poziţia şi atitudinea liberalului buzoian este cel puţin surprinzătoare, pentru că, nu mai mult de două săptămâni în urmă chiar premierul Cîţu, faţă de care liberalul buzoian şi-a declarat noua dragoste şi susţinere politică (pentru alegerile la şefia PNL, din toamnă) se declara un susţinător al proiectului propus de primarul Buzăului, şeful Guvernului spunând că nu ar avea de ce să fie împotriva unui proiect care presupune o reformă administrativă. Poziţia ingrată, totuşi, pe care a ales-o liderul liberalilor buzoieni este accentuată şi de atitudinea altor lideri liberali importanţi, care susţin proiectul primarului Toma, ba chiar vor propune la Guvern un proiect de hotărâre pentru promulgarea unei legi privind asocierea administrativă voluntară, de tipul celei de la Buzău. Pentru conformitate, să ne amintim poziţia preşedintelui Asociaţiei municipiilor din România, liberalul Emil Boc, sau a primarului municipiului Oradea, liberalul Ilie Bolojan.

Liberalul Avrămescu a completat o listă cu nouă întrebări, adresate primarului Toma, solicitând răspuns în temeiul Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii publice. Din nefericire pentru el, a oferit ocazia primarului Toma, mult mai experimentat decât tânărul liberal, în managementul afacerilor, în administraţia publică sau în politică (în mandatul 2000-2004, Constantin Toma a fost Senator în Parlamentul României) să-l taxeze, public.

Aşa cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, îmi menţin părerea că tânărul deputat Gabriel Avrămescu este consiliat prost. Altfel, ca observaţie personală, nu aş înţelege greşeala impardonabilă în textul trimis către primarul Toma şi în care se face referire la (o) Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, un instrument administrativ promovat de Uniunea Europeană, prin care este facilitat accesul la finanţările europene, formularea liberalului (asumată!) fiind: „Asociaţii de Dezvoltare Intercomunicare”!

De ce l-a făcut Toma comunist pe liberalul Avrămescu?!

Gabriel Avrămescu a cerut primarului Toma „dovezi” asupra faptului că edilul ar fi avut discuţii cu potenţiali investitori: „(a) dacă au existat şi sub ce formă discuţii concrete cu investitorii”; (b) vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie actele administrative care consemnează negocierile şi dialogul cu investitorii; (…). Pentru oricine este clar că liderul liberalilor buzoieni s-a dat pe mâna unor „specialişti în comunicare”, pentru care răspunsul primarului Toma ar trebui să fie „căpătâi” de carieră: „4. Investitorii vin dacă sunt create condiţii cât mai bune de atractivitate şi competitivitate pentru ei! Da, m-am întâlnit şi mă întâlnesc frecvent cu investitori din Buzău şi potenţiali investitori, dar cred că nici pe timpul comuniştilor nu se întocmeau acte administrative care să dovedească aşa ceva!”.

Primarul Toma îi dă peste nas liberalului Avrămescu, ca răspuns la una dintre întrebări, amintindu-i că PNRR-ul Guvernului pe care-l reprezintă nu a obţinut aprobările Comisiei Europene

Şi, pentru ca starea de ilaritate să fie şi mai mult asumată, iată încă o dovadă a faptului că „opoziţia” liberalului Avrămescu pare să fie doar de formă, iar atitudinea „contra” a liderului buzoian nu se vrea a fi percepută în discordanţă cu poziţia şi comentariile şefului său, premierul Cîţu, ci mai degrabă pentru a continua să şteargă din ochii electoratului imaginea „vechilor liberali blatişti”.

La punctul şapte al misivei, liberalul Avrămescu întreba „Care sunt obiectivele de investiţii din fonduri europene şi planul de realizare al acestora în cazul alipirii UAT Ţinteşti cu UAT Buzău”. Numai bună ocazia pentru primarul Toma de a-i da peste nas tocmai cu realizările actualei guvernări, pe care el o reprezintă în teritoriu: „Pe fonduri europene se pot realiza o parte din utilităţile necesare în Ţinteşti, dar şi multe alte investiţii pe care nu le putem nominaliza acum, deoarece puterea politică pe care o reprezentaţi nu a obţinut încă aprobarea PNRR de la Bruxelles, iar programele operaţionale nu au încă ghiduri de finanţare”. Vorba românului: „Avrămescule, dacă tăceai, filosof rămâneai!”.

 

Senatorul Romaşcanu
interimar la PSD Buzău

Ştirea momentului în politica buzoiană este preluarea funcţiei de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD de către senatorul Lucian Romaşcanu. El va ocupa această funcţie interimar, până la organizarea de alegeri statutare. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului politica Naţional, propunerea venind, evident, din partea preşedintelui PSD la nivel naţional, deputatul Marcel Ciolacu.
..................................
Deputatul PSD Romeo Lungu:
Guvernarea
PNL-USR PLUS,
un atac
la buzunarele românilor!
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a confirmat că România a intrat în faza inflaţiei galopante. Aceasta a crescut cu 92,3% în primele 7 luni ale anului: de la 2,6 la 5%! Până la finalul anului inflaţia va ajunge la 5,6%, ceea ce înseamnă că fiecare român va fi mai sărac cu 320 lei. Comparativ cu raportul din luna mai 2021, rata anuală a inflaţiei a fost revizuită în sens ascendent cu 1,5%, semn că lucrurile merg din rău în mai rău.
.......................................
Laurenţiu Ţepeluş,
deputat PSD Buzău:
Strategia PNL,
ghinionul României

Deşi România este lovită de furtuni, inundaţii, creşteri de preţuri, economia distrusă, efectele devastatoare ale pandemiei, nimic nu abate Guvernul Cîţu de la unicul scop: alegerile în care pot să mai rupă un pic de putere pentru a-şi satisface setea de acces la funcţii şi bani publici.
.......................................
După trei ani
de activităţi în parteneriat,
Colegiul Economic Buzău
a încheiat
un proiect internaţional
Vara lui 2021 înseamnă pentru Colegiul Economic Buzău finalizarea unui nou proiect european. Este vorba despreparteneriatul strategic între unităţi şcolare Ka229, finanţat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, ”Let us Bring Europe Together for heritage”/ 2018-1-ES01-KA229-049878_2.
.................................
Iniţiativă civică,
în favoarea elevilor,
preluată de PSD:
Vouchere în valoare
de 250 de lei,
pentru achiziţia
de bunuri
şi servicii culturale
Elevii ar putea beneficia de vouchere în valoare de 250 de lei pentru achiziţia de bunuri şi servicii culturale. Iniţiativa civică a fost dezbătută ieri în Comisia pentru învăţământ din Parlament, susţinută şi de deputaţii buzoieni Laurenţiu Ţepeluş şi Romeo Lungu.
......................................
 
Senatorul Lucian Romaşcanu:
„Alina Ghorgiu
a recunoscut că
PNL a pierdut alegerile
în 2020!”
 
Alegerile pentru noua conducere a Partidului Naţional Liberal scot în prim plan diverşi lideri, care aleg să se poziţioneze, la vedre, de o parte sau de cealaltă, într-una dintre cele două tabere formate. De pildă, senatorul liberal Alina Ghorghiu l-a atacat zilele trecute, pe un post naţional de televiziune, pe actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, spunând că este nevoie de o schimbare la vârful partidului.
......................................
Pas cu pas, de la România educată, la România eşuată prin ocupaţia Iohannisto-Penelisto-Useristă!
„…..De reuşita PNRR depinde într-o mare măsură cum va arăta viitorul societăţii noastre”, declara pompos şi apăsat acum câteva zile artizanul grupării de interese penelisto-useriste care are pretenţia de a guverna România asemenea unor satrapi care şi-au cumpărat ţară şi, odată cu ea, servitori.
..........................................
Deputatul buzoian
Romeo Lungu
îl chestionează
pe ministrul Oros,
de la Agricultură:
 „Ce vor primi
fermierii români,
în locul
programului Tomata?!”
În contextul întârzierii programului de sprijin pentru fermierii care cultivă legume în spaţii protejate, deputatul PSD Romeo Daniel Lungu i-a adresat o întrebare parlamentară ministrului agriculturii, Adrian Oros. Social-democratul buzoian îşi doreşte să afle când va fi implementat programul, dar, mai ales, când vor primi legumicultorii banii pentru înfiinţarea culturilor.
...........................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
a fost ales la şefia
Grupului parlamentar
de prietenie
cu Republica Singapore
„Am onoarea ca de astăzi (n.r.-11 mai a.c.) în urma votului acordat în şedinţa plenului reunit al Parlamentului, să conduc Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Singapore.

Istoria unui
edificiu emblematic
pentru
urbea  noastră –
Bufetul din Crâng
Deseori, în mediul virtual apar informaţii eronate referitoare la diverse obiective sau evenimente de interes naţional sau local, fie din dorinţa autorilor acestora de a prezenta cu orice preţ ştiri sau istorii considerate inedite despre oraşul sau judeţul nostru, fie, şi în cazul acesta e grav, nici ei nu au informaţiile din surse calificate şi verificate. Într-o astfel de eroare se află şi cel care a relatat despre Bufetul din Crângul Buzăului.

................................

Tabăra de Sculptură
de la Măgura,
50 de ani de la înfiinţare
 
Sub tâmpla pădurii mistuite de căldura soarelui, ungându-şi feţele cu lumina furată din lună, statuile adorm/în cântecul frunzelor. Din stele/păsările cu aripi de flăcări, bat  în clopotul munţilor.
Cu firul subţire al amintirilor, Bucur Chiriac, un poet cu voce originală, profundă, evocă adâncimile fiinţei, imaginile obârşiilor şi ale peisajului natural, printr-o ordonare sau dez-ordonare a urmelor încrustate în apele timpului, legate de om, de  el însuşi, de întregul univers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)