Share

gabriel_avramescu_222.jpgAm mai spus-o şi încă sunt de părere că deputatul liberal Gabriel Avramescu este consiliat prost. Sau, cine ştie, cu un anume scop!!! De exemplu, eu nu cred că nu a fost nimeni în stare, în toată organizaţia liberală de la Buzău, să-i spună tânărului politician că

 ambiţia sa de a pregăti (doar) primari „liberali” pentru alegerile din 2024 este o utopie! Politica, aşa cum este ea aplicată în afara cărţilor de specialitate, se face cu un singur scop: obţinerea cât mai multor voturi, pentru menţinerea/revenirea la Putere. Să declari război primarilor în exerciţiu, nu poate fi o soluţie viabilă.

Zilele trecute deputatul Avramescu a mai iscat un scandal cu unul dintre cei mai longevivi primari din judeţ – Cornel Enache, de la Pietroasele. Motivul invocat de liberal, strict pe model social democrat, cum că în zonă funcţionează o piaţă de legume în condiţii improprii, de unde grija pentru cetăţean, ş.c.l, ş.c.l…. a scos la lumină un scandal local, ce mocnea, pe seama unor chinchille ce sunt crescute de un… consilier liberal la subsolul unei clădiri (centrale!) în care, deasupra funcţionează o patiserie!! Neatent, liberalul a dat credit unei rezoluţii transmise împricinaţilor de la Pietroasele, cum că chinchillele nu ar fi animale de blană(!) şi că ar putea fi crescute la grămadă, chiar sub o patiserie, fără riscul de a se transmite microbi! Aşa-i când te arunci cu capul înainte.

Cu sabia scoasă, deputatul Avramescu a comandat un comunicat, „drept la replică” la un articol de presă, zic eu, de bun simţ (jurnalistic) lăsându-se total pe mâna consilierilor. Iată, mai jos, ce a ieşit:

„În altă ordine de idei, ţin să precizez că i-am încurajat pe buzoieni în legătură cu sesizarea organelor de control, sau a autorităţilor competente, atunci când se simt neîndreptăţiţi sau observă nereguli în comunitatea lor, încurajare pe care am să continui să o transmit public, întrucât buzoienii trebuie să ştie că au şi drepturi, nu doar obligaţii”.

A fi neîndreptăţit este total diferit de a fi îndreptăţit. Aşa spune în DEX. Dar, vorba omului din poporul de la Pietroasele, când gura păcătosului adevăr grăieşte…

De aceea, cred că viitorul politic al deputatului liberal Avramescu are un orizont foarte apropiat. El s-a declarat ferm de partea lui Sică Orban, care va rămâne doar cu funcţia de la Camera Deputaţilor, pentru că şefia partidului o va prelua Câţu. Până la acel moment, în organizaţia liberală buzoiană vor fi alegeri. Deputatul Avramescu s-ar putea considera îndreptăţit să solicite votul de învestitură, ori să fie considerat de votanţi (sic!)… neîndreptăţit! Ca la piaţă!