Share

romeo_lungu2.jpgÎn contextul întârzierii programului de sprijin pentru fermierii care cultivă legume în spaţii protejate, deputatul PSD Romeo Daniel Lungu i-a adresat o întrebare parlamentară ministrului agriculturii, Adrian Oros. Social-democratul buzoian îşi doreşte să afle

 când va fi implementat programul, dar, mai ales, când vor primi legumicultorii banii pentru înfiinţarea culturilor.

 17 mai 2021 ar fi fost termenul limită până la care legumicultorii trebuiau să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură cererile pentru accesarea noului program pentru sprijinirea producţiei de legume în spaţii protejate, conform unui proiect de hotărâre pe care Ministerul Agriculturii trebuia să-l aibă deja aprobat. Prin intermediul programului, fermierii ar fi trebuit să obţină subvenţii de 2000 de euro pentru 1000 mp de sere sau solarii cultivate cu ardei gras, ardei lung, castraveţi, tomate, varză albă sau roşie şi vinete. Deşi proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea programului de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2021 a fost pus în dezbatere publică pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe 25 martie, actul normativ încă aşteaptă în sertarele Guvernului.

„Am primit mai multe plângeri din partea legumicultorilor buzoieni cu privire la acest subiect. După abandonarea Programului Tomata, ministrul le-a promis fermierilor români că va implementa un nou program, care să cuprindă mai multe tipuri de culturi în spaţii protejate, însă acesta nu este disponibil nici măcar în momentul de faţă. Fermierii sunt bulversaţi, neştiind cu certitudine dacă vor mai putea să acceseze sprijinul sau nu”,a declarat deputatul buzoian Romeo Daniel Lungu.

Producătorii trebuie să cunoască în detaliu atât criteriile pe care trebuie să le respecte, cât şi calendarul de implementare. În lipsa acestui sprijin, piaţa din România riscă să fie invadată de legume din import.

b_800_600_16777215_00_images_M2021(4)_comunicat_romeo_lungu.jpg