Share

vlad_pufu.jpg„Am câştigat o bătălie, dar războiul nu poate fi câştigat cu riscul de a produce blocaje financiare, care ar împiedica funcţionarea instituţiei Primăriei Buzău”, a fost formula de început cu care senatorul liberal Vlad Pufu a reluat conferinţa de presă întreruptă,

 după cum a amintit politicianul, în luna februarie. Atunci, liberalul buzoian îl acuza pe primarul social democrat Constantin Toma că atentează la siguranţa financiară a cetăţenilor municipiului Buzău, după ce, beneficiind de majoritate absolută în CLM (Consiliul Local Municipal) a trecut la vot un proiect de hotărâre care majora taxele şi impozitele persoanelor fizice cu un procent de 50%. Tot atunci, senatorul Pufu reclama unele ilegalităţi strecurate în textul final al proiectului de hotărâre cu pricina, fapt care îl îndreptăţea să ceară intervenţia departamentului juridic din cadrul Prefecturii Buzău. Ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat, pentru că între cele două instituţii publice a existat o corespondenţă, răspunsul Primăriei la interpelarea Prefecturii constituind şi motivul conferinţei de presă de luni, 22 martie 2021.

Senatorul Pufu a remarcat doar modificări de formă (în răspunsul Primăriei către prefectură) în conţinutul noului proiect de hotărâre, care nu vor influenţa procentul final de impozitare, prin aplicarea scumpirii cu 50%. Pe înţelesul tuturor, juriştii Primăriei i-au informat pe cei ai Prefecturii că „Valoarea de impozitare” a fost mărită (doar) cu valoarea ratei de inflaţie, 3,8%, evitând să aducă în discuţie „Coeficientul” aplicat „Valorii de impozitare” (50%), care avea să scoată din buzunarele buzoienilor mai mulţi bani. În context, senatorul Pufu a reiterat necesitatea susţinerii demersului iniţial prin care, cel puţin consilierii municipali liberali, sprijiniţi de organizaţia PNL Buzău, să determine suspendarea hotărârii aprobată în forma actuală şi supusă dezbaterii publice. Scopul: diminuarea „Coeficientului”, de 50%, aplicat „Valori de impozitare”!