În toate comunele, la alegerile locale trebuie să descoperi pe liste „candidatul de serviciu”, acea persoană care se aruncă în luptă, cu capul înainte, convins că va ieşi pe primul loc, în ciuda faptului că el aleargă, practic, de unul singur! Lumea le-a luat seama şi dacă vreunul ar lipsi ar apărea comentarii că respectivele alegeri nu mai au haz.

 O categorie aparte între alegători chiar ar intra în servaj… electoral, pentru că timp de o lună nu ar mai avea ţuica de dimineaţă asigurată. Explicaţie: cei mai mulţi dintre candidaţii de serviciu au câte o crâşmă unde, sub tejghea, totdeauna se găseşte „ultimul drum” la preţ de chilipir. În campanie, câteva butelcuţe sunt împărţite gratis!

Nu m-ar fi interesat candidatura veşnică a lui Moise Aurel pentru Primăria Săpoca, aşa cum nu mă interesează nici din partea cărui partid se prezintă la poarta omului. Nu mă interesează nici că el are datorii la Primăria Săpoca, taxe şi impozite locale, în valoare de 40 de milioane de lei, şi are tupeul să ceară un vot de primar!! Nu mă interesează nici că ar mai avea de achitat 120 de milioane de lei cu titlul de amenzi. Nici pe votanţii de la Săpoca nu i-ar interesa, pentru că, oricum, atunci când le va plăti (pentru că s-a lins pe bot de prescriere!) banii se vor duce la bugetul statului. Dar el vine în faţa oamenilor cu obrazul proaspăt ras…

Nu mă interesează nici că spune în stânga şi în dreapta că degeaba îl vor alege oamenii tot pe Manea, că cei de la ANI îi vor face iar dosar, aşa că mai bine l-ar vota pe el, că nu are de gând să plece la puşcărie (zi, zău, cu limba scoasă!)… O astfel de problemă, în locul primarului Manea, aş rezolva-o chiar în mijlocul oamenilor, demontând minciunile candidatului de serviciu Moise Aurel.

Mie mi-a atras atenţia altceva: o povestioară din care am înţeles că cel care se dă model de conduită în comunitate, acest Moise Aurel, nu este decât un şarlatan! Am aflat că, de curând, a profitat de naivitatea unui consătean, din Măteşti, nea Dinică, şi i-a luat casa! Cu acte la notar, cu tot tacâmul. Bine, în „tacâm” scria că onor catindatul îşi asuma obligaţia să-l îngrijească pe bătrân şi să se ocupe de toate cele după moartea sa… numai că, Moise şi-a frecat mâinile încă o dată când s-a văzut şi cu ROL la Primărie şi s-a pus pe aşteptat… fără grija unei farfurii cu mâncare, pentru bătrân, măcar o dată pe zi! Curat murdar, coane Aurică!