booked.net

Share

romascanu-1.jpgPurtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, senatorul de Buzău Lucian Romașcanu, a declarat că președintele Klaus Iohannis apără Guvernul PNL „criminal și incompetent”, un Executiv care a cauzat criza sanitară. El a adăugat că PSD a acționat mereu responsabil, 

a votat starea de urgență, a susținut modificări legislative necesare gestionării pandemiei, relatează “Agerpres”. „Guvernul PNL a scăpat situația de sub control cu pandemia. Ei conduc MAI, ei au ISU și nu fac nimic. De aceea ne aflăm în această situație în care nu mai putem ieși din România. Acest Guvern este de vină pentru această criză fără precedent. Guvernul trebuia să dispună o nouă lege privind izolarea și carantina după decizia CCR, iar așteptarea motivării nu e decât o dovadă a incompetenței crase a Guvernului. A trimis legea de abia pe 6 iulie, Parlamentul a adoptat în câteva zile legea. Rețineți, de Camera Deputaților a trecut în mai puțin de 48 de ore”, a afirmat Lucian Romașcanu, joi la sediul PSD din Kiseleff. El a mai spus că sunt luni de zile în care au fost numiți ciocli și chelneri la conducerea spitalelor, iar cabinetul Orban a gestionat foarte prost pandemia. „Ceea ce face domnul Iohannis e să apere acest Guvern incompetent și criminal. Sunt patru luni de zile fără măști. Cum să aperi nepotismele? Sunt luni de zile în care în fruntea spitalelor au fost numiți ciocli, chelneri și exemplul de incompetență criminală e numirea conducerii DSP București. Știm raportul Curții de Conturi. Toate aceste lucruri îl decredibilizează pe domnul Iohannis. Criza sanitară e cauzată exclusiv de Guvernul criminal și incompetent al domnului Iohannis. Nu are niciun fel de legătură nimic din ceea ce a făcut PSD cu această gestionare extraordinar de proastă a pandemiei. Ba din contră. Am acționat responsabil. Am votat starea de urgență, am fost de acord să votăm modificări legislative”, a explicat Romașcanu.

Întrebat dacă e urgentă depunerea moțiunii de cenzură, Romașcanu a răspuns: „Au fost anunțuri că vom depune moțiunea de cenzură în jurul mijlocului lunii august. Sperăm că în Comitetul Executiv Național va stabilită o dată concretă”. Chestionat mai departe dacă PSD a discutat și cu liderii altor partide pentru susținerea moțiunii, purtătorul de cuvânt al PSD a spus: „Noi avem toate semnăturile PSD, 202 semnături și voturi în consecință, dar negocierile sunt în derulare”. Romașcanu a adăugat că PSD va prezenta o carte neagră a guvernării PNL, iar punctele de acolo se vor regăsi și în moțiunea de cenzură. „Vom începe să aducem în spațiul public o carte neagră a guvernării și se vor regăsi și în moțiunea de cenzură. Incompetență, hoție, nepotisme și lista poate continua la nesfârșit”, a completat Lucian Romașcanu. Întrebat ce va face PSD dacă va trece moțiunea de cenzură, Romașcanu a replicat: „Vom propune un Guvern pe care să îl avem susținut de o majoritate în Parlament, astfel încât domnul Iohannis, după cum îi este atributul constituțional, să îl numească. Vom veni cu un plan economic foarte bine structurat, cu măsuri în domeniul sănătății. Vom încerca să corectăm, să facem bine. Am comunicat mai bine, am testat masiv încă de la începutul pandemiei”.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, referindu-se la numărul mare al îmbolnăvirilor de COVID-19, că este un nou record negativ extrem de îngrijorător. Șeful statului a afirmat că până acum ceva timp România avea o situație mai bună decât alte țări din punct de vedere al gestionării pandemiei, pentru că autoritățile și-au făcut treaba, ceea ce nu a convenit PSD. El a acuzat PSD că a creat intenționat o criză sanitară, pentru a putea să critice Guvernul. Iohannis a avertizat că cei care nu au înțeles să respecte normele vor amendați.

 

Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Pagini din
istoria fascinantă
a bibliotecii publice
din Buzău

Fondată de cărturarul Basil Iorgulescu în 1893, primind donaţii importante de la Alexandru Marghiloman şi de la Academia Română, peregrinând în timp prin diverse clădiri, biblioteca publică din Buzău şi-a croit o istorie impresionantă şi un fond de carte, manuscrise, fotografii şi documente demn de lăudat. Din dialogul cu directorul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”-Buzău, Sorin Burlacu, putem constata atât importanţa acestei instituţii în istoria culturală a locului, avatarurile prin care a trecut de la fondare până în zilele noastre, cât şi menţinerea bibliotecii într-un spaţiu viu, de întâlnire a scriitorilor cu publicul, a tinerilor cu cartea.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)