Share

radu-sebastian.jpgCamera Deputaților a adoptat proiectul care modifică Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Astfel, de la alineatul (4) al articolului 6 a fost eliminată sintagma „în fața autorităților române și străine” pentru a permite ca pașaportul în toate formele sale să reprezinte act prin care se face dovada identității și în fața unor entități terțe.

Proiectul îl are drept co-inițiator și pe deputatul social democrat buzoian Sebastian Radu, secretar al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

„Încă din 2018 am sesizat faptul că cetățenii români din străinătate, în special cei care și-au stabilit domiciliul în afara granițelor țări și au pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul CRDS, așa cum mai este cunoscut, nu au aceleași drepturi pe care le are orice alt român, membru al Uniunii Europene. Acest lucru se întâmplă deoarece la stabilirea domiciliului în străinătate Cartea de Identitate se retrage și se înlocuiește cu pașaportul CRDS, moment în care încep probleme în cazul în care au nevoie să își confirme identitatea în diverse situații. Am primit foarte multe sesizări de la cetățeni care aveau probleme cu băncile din afara țării, de exemplu, acestea nefiind autorități, nu se aflau printre entitățile în fața cărora poți prezenta pașaportul pentru a-ți dovedi identitatea. Același lucru se întâmpla și în cazul unui angajator.

Prin acest proiect de Lege am reușit să creăm condițiile ca fiecare cetățean care dorește să aibă o relație corectă cu statul să o poată face fără să se teamă că lipsa unui domiciliu declarat în România îl va pune în imposibilitatea de a se bucura de aceleași drepturi și libertăți pe care le au ceilalți români.

În ședința de marți a plenului Camerei Deputaților toate forțele politice au arătat că au înțeles necesitatea acestei modificări legislative și au votat aproape în unanimitate pentru proiectul care va ajuta românii din afara granițelor țării să simtă că sunt la fel de importanți pentru stat precum cei de acasă.”, a declarat deputatul Sebastian Radu.

Lucian Romașcanu:

„Guvernul criminal și incompetent al lui Iohannis este responsabil de criza în Sănătate!”
Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, senatorul de Buzău Lucian Romașcanu, a declarat că președintele Klaus Iohannis apără Guvernul PNL „criminal și incompetent”, un Executiv care a cauzat criza sanitară. El a adăugat că PSD a acționat mereu responsabil, a votat starea de urgență, a susținut modificări legislative necesare gestionării pandemiei, relatează “Agerpres”. „Guvernul PNL a scăpat situația de sub control cu pandemia.
...........................................
Deputat Ionela Dobrică:
„PNL trunchiază
adevărul și ne lasă
fără păduri”
În contextul raportărilor cetățenilor îngrijorați cu privire la transporturile de lemn, observate din ce în ce mai des de la începutul anului, deputatul social democrat buzoian Ionela Dobrică s-a adresat premierului. Prin întrebarea parlamentară transmisă în luna aprilie, deputatul a cerut guvernului să precizeze cât lemn a fost scos din țară în perioada 1 ianuarie-10 aprilie 2020 exprimat în metri cubi, atât la export, cât și intracomunitar, dar și în perioada similară din anul 2019.  Răspunsul a venit în luna iunie, cu o întârziere de 43 de zile.
 
......................................
Deputat Dănuţ Păle:
„A fost adoptată legea
pentru protecţia animalelor
destinate exportului”
Camera Deputaților a adoptat miercuri Proiectul de Lege privind protecția animalelor destinate exportului în țări terțe. Obiectul de reglementare al acestui act normativ se referă la asigurarea asistenței sanitar-veterinare la efectuarea transportului de animale vii către țări terțe, din afara Uniunii Europene, indiferent că este vorba despre cale rutieră, navală sau aeriană.
.................................
 
Deputat PSD, Sebastian Radu:
„Parlamentul a reparat
nedreptăţile faţă de medici,
făcute de liberali”

 

Guvernul Orban trimisese spe promulgare o ordonanţă de urgenţă în care fuseseră omise, cu bună ştiinţă, mai multe promisiuni făcute medicilor şi personalului sanitar auxiliar, pentru implicarea şi expunerea la riscul infectării cu Covid-19, transpuse în susţineri salariale suplimentare, promisiuni avansate, la un moment dat şi de către preşedintele Iohannis. În timpul dezbaterilor în Camera Inferioară, deputaţii social democraţi au sesizat anomaliile şi au solicitat votul plenului pentru reparaţii. 
 
.............................................
„Noi, cetățenii din Râmnicu Sărat, vrem redeschiderea urgentă a secției ambulatorii a Spitalului din Râmnicu Sărat!”
„Sunt senator de Buzău, ales în anul 2016 în Circumscripția electorală numărul 10 și sunt râmniceancă. Nu am cuvinte ca să îmi arăt întreaga indignare în legătură cu tragedia apărută ca efect direct al transformării unicului spital din Râmnicu Sărat în ”spital-tampon”, în urmă cu două luni și jumătate, printr-un ordin aberant al Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.
....................................
Deputat Dănuţ Păle,
vicepreşedinte
Comisia pentru Agricultură:
„Banca de Resurse Genetice
de la Buzău
rebuie deblocată!”

Deputatul social democrat, Dănuţ Păle, vicepreşedinte în Comisia pentru Agricultură, readuce în atenţia opiniei publice subiectul rezervat „Băncii de Gene” de la Buzău, un proiect cu reală încărcătură patriotică, gândit şi adus până la stadiul de Ordonanţă de Urgenţă de şeful Laboratorului de Cercetare de la Experimentala Buzău, dr.ing Costel Vânătoru, împreună cu autorităţile locale şi parlamentarii social democraţi buzoieni. Iată observaţiile pe care deputatul buzoian le-a transmis pe pagina personală de socializare.

.....................................

 
Consiliul Județean Buzău
își pune la dispoziție
toate resursele
în lupta cu
această pandemie!
Plenul Consiliului Județean a validat Dispozitia Președintelui privind alocarea sumei de 1.000.000 lei către Spitalul Județean de Urgență Buzău!
Astăzi va ajunge la Buzău prima parte a comenzii de materiale de protecție, iar mâine vor sosi testele pentru personalul medical.
................................
Se restricționează
accesul cetățenilor
în clădirea
Consiliului Județean

În contextul evoluţiei epidemiei cu coronavirus COVID – 19, în regim de urgenţă, pentru accesul cetăţenilor în sediul administrativ al Consiliului Judeţean Buzău, se vor lua următoarele măsuri:

Citeşte mai departe...

 

EDITORIAL

Președintele-Călare

-Pe-Jumătate

-De-Guvern-Șchiop.

Autor: Marcel Ciolacu, președinte PSD

 

28 mai 2020

Ministrul sănătății ne anunță că vom reveni la o viață “relativ” normală abia din august și vrea, probabil, să-i fim și recunoscători pentru asta. Adică să mai stăm două luni în starea asta de alertă care înseamnă maxim interes pentru afacerile liberalilor pe bani publici și minimă preocupare pentru repornirea economiei.

Citeşte mai departe...

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...


Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)