booked.net

Share
raducoverinterior.jpgMăi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani. Că şi atunci domnitorii erau mătrăşiţi de la putere după cum aveau chef boierii grupaţi în partide. Diferenţa e nesemnificativă şi ţine doar de titulatură: atunci se numeau partide boiereşti, acum partide politice. Deci tot boierii avuţi fac cărţile. În Valahia dinainte şi după domnul Neagoe Basarab, cei mai tari pe felie erau Craioveştii care nici nu mai ţineau socoteala conducătorilor de ţară cărora le făcuseră felul. E firesc, aşadar, ca după decesul lui Neagoe, regenţa o ţineau Elena-Despina, mămica muciosului Theodosie şi Preda Craiovescu, banul Craiovei. Lucrul nu le-a fost pe plac buzoienilor, care nu-i înghiţeau pe olteni nici în poze că prea erau plini de fiţe. Nemulţumirii lor s-a adăugat cea a pribegilor din Moldova cu care au pus la cale să-l înlocuiască pe Theodosie şi dinastia consumatorilor de praz şi bancuri cu unul Călugărul Dragomir, căruia i-au creat un nou look, numindu-l Vlad. Buzoienii înving la Târgovişte, Preda moare ca prostu’ în luptă dar intervin turcii care răstoarnă calculele bătăliei. Dragomir este, fireşte, executat, iar buzoienii sunt jefuiţi ca-n Simileasca de otomani. Mehmet pofteşte să rămână conducătorul ţării, pretextând că-i rudă cu Basarabii. Cică la viaţa lui răsturnase fete de munteni prin iatac din care pricină devenise os de valah prin soţie. Pe figurantul de Theodosie, ce nu apucase să citească nici prefaţa la cartea scrisă de tac’su, l-a trimis plocon la Stambul să aibă sultanul de cine se râde. Mehmet îşi pune oamenii lui în funcţii şi-şi freacă palmele de bucurie că va transforma în paşalâc Valahia.
Nu te speria, iubite cetitorule, că n-a fost pe voia câinelui de turcalet fiindcă noi, românii, am fost ocrotiţi întotdeauna de o stea norocoasă. Când eram băgaţi în rahat pân’ la gât, ne-a dat Dumnezeu câte-un domnitor cu grupa sanguină AB4 care a pus mâna pe sabie şi ne-a scos la suprafaţă. Aşa se face că în ianuarie 1522 se ridică cu voia valahilor, care-i suportau pe turci tot atât cât îi suportă şi astăzi, un pretendent nou, Radu, de loc din Afumaţi. Cu voia tuturor boierilor. Că şi ei erau îndrăgostiţi de turci ca dracu’ de tămâie. După mai multe lupte încheiate neconvenabil, Radu se retrage în Transilvania de unde revine în iunie şi-i surclaseaă pe otomani. Prima măsură pusă în practică a fost una de bun simţ: Radu a trimis oamenii să le taie capetele slujbaşilor otomani şi, conform algoritmului, a pus valahi în loc. În august, Radu este alungat în Transilvania de Mehmet şi de boierii Craioveşti care-l aduceau pe tron pe Bădica, vărul lor. În octombrie, Afumatul revine pentru un mandat constituţional de patru luni că Mehmet îl trimite iarăşi la plimbare pentru vreo patruzeci de zile. Vodă se intoarce pe tron ca sa aibă de unde pleca întrucât Craioveştii şi turcii îl impun pe Vladislav al III-lea, nepotul lui Vladislav al II-lea, cel ucis la Târgşor de Iancu de Hunedoara dacă mai ţineţi minte că vă ştiu slabi de memorie. Dar Vladislav al III-lea nu face mulţi purici pe tron că-i supără pe Craioveşti. Aceştia îl impun în septembrie 1523 pe Bădica, ruda lor, care este ucis frumos în ianuarie 1524. În ziua de 19, Bădica iese să-i întâmpine pe cei 300 de turci care veniseră să-i aducă steagul confirmării domniei. A fost ultima ieşire la aer a lui Bădica, al cărui cap a fost trimis la Stambul. În original şi fără trup fiindcă p-ăsta-l inmormântase la Mănăstirea Dealul, urmaşul său, Radu. Perseverentul domnitor a fost alungat de Vladislav al III-lea din iunie până în septembrie, când se întoarce, sprijinit pana si de Craioveşti. Nu vă miraţi, nu e o greşeală; oltenii după ce au încercat mai multe variante necâştigătoare, au considerat că Radu e cel mai potrivit pentru vremurile îmbârligate pe care le trăiau. În 1525 turcii îl confirmă pe Radu, dar din iunie până în august, pe tron stă Vladislav al III-lea. După care îl mai supără un ţângău din Mehedinţi pe care Pârvu Craiovescu l-a lăsat fără dinţi. Şi, după obiceiul vremii, şi fără cap. În 1526, Radu obţine o victorie importantă: devine rudă cu boierii Craioveşti după ce se căsătoreşte (a doua oară) cu Ruxandra, fiica cea mai mică a lui Neagoe Basarab. Asigurat din partea asta, Vodă are parte de alte belele. Ştefăniţă, domnul Moldovei, jefuieşte Valahia fiindcă şi el poftise să i-o pună fiicei lui Neagoe..
Ca la orice cutremur, urmează replicile şi astfel distracţia medievală a continuat în spaţiul carpato-danubiano-pontic cu şi mai mare însufleţire. Şi când te gândeşti că după trei ani de lupte grele cu tot soiul de adversari periculoşi, Radu nu putea să-şi savureze liniştit succesul din pricina unui bulan de femeie!
Însă până la urmă, Ştefăniţă dă colţu’ iar Radu crede că în sfârşit se poate bucura de faptul că ajunsese domn. Se înşeală, că Opoziţia nu doarme. Unelteşte. Drăgan postelnicul şi Neagoe din Periş, sfătuiţi de Mehmet-paşa, îl surprind pe Radu fără oaste. Acesta fuge spre Oltenia dar la Râmnicu-Vâlcea este prins de complotişti şi ucis împreună cu fiul său într-o biserică sub ochii îngroziţi de plăcere ai preotului, mare amator de filme horror. Era 2 ianuarie 1529 când s-a comis incredibila crimă, monstruoasă mai ales prin locul unde s-a desfăşurat. Uneori, noi, românii ne întrecem în zburdălnicii şi din astă pricină a păţit-o şi Radu de la Afumaţi, un domn adevărat printre rataţi..
Dintre copiii lui din cele două căsnicii, cu Voica şi Ruxandra, doar Radu Ilie a ajuns cineva. Nu ca tatăl său pe care solul regelui Ferdinand de Habsburg, îl aprecia ca fiind uimitor, dar a băut şi el din cupa cu gust îndoielnIc a puterii vremelnice.
Cât despre acest Radu de la Afumaţi (1523-1529) valahul ştie prea puţine din cauza amatorismului  istoricilor de budoar care s-au aplecat cu sârg mai mult asupra legendelor de ocazie, decât asupra faptelor esenţiale ale acestui remarcabil personaj. Că dacă Radu Afumatul (să mă ierte nenea Nicu Văcăroiu, că-i amintesc de starea lui naturală)nu poftea domnia la 1522, era jale mare,  azi eram turci cu ilic şi şalvari şi ne băteam între noi pentru moldovencele de peste Milcov  care ar fi năvălit călare cu gândul rostit prin semne să facem dracului odată unirea aia mare, dorită de toată lumea.Unirea dintre yng şi yang.
 
PROMOUŞĂN: Păcat de acest mare viteaz că a dat colţu’ când îi era lumea mai dragă. Şi când te gândeşti că participase activ la douăzeci de bătălii grele şi nimeni nu reuşise să-l răpună. Dar asta-i viaţa domnitorilor în Valahia, n-avem cu cine ne certa, vărsăm o lacrimă de crocodil şi mergem mai departe. În episodul viitor o să aflaţi istoria neromanţată a unor conducători de ţară care în vremuri normale, n-ar fi fost angajaţi nici ca vânzători la tarabă.

 

S-a rezolvat:
Viorel Holban
este bun de subprefect
În primă instanţă, propunerea organizaţiei liberalilor de la Buzău fusese respinsă, decizia Centrului fiind că fostul primar al Râmnicului ar fi suferit (tocmai) la imaginea publică. Aceasta pentru că în CV-ul politic al liberalului figurează o anchetă a inspectorilor DNA, aceştia fiind interesaţi de modalitatea în care fostul primar ar fi gestionat o finanţare europeană de aproximativ 500 de mii de euro!
............................
În războiul
cu primarul Toma,
Senatorul liberal
Vlad Pufu
exclude
blocajul financiar
la Primăria Buzău
„Am câştigat o bătălie, dar războiul nu poate fi câştigat cu riscul de a produce blocaje financiare, care ar împiedica funcţionarea instituţiei Primăriei Buzău”, a fost formula de început cu care senatorul liberal Vlad Pufu a reluat conferinţa de presă întreruptă, după cum a amintit politicianul, în luna februarie. Atunci, liberalul buzoian îl acuza pe primarul social democrat Constantin Toma că atentează la siguranţa financiară a cetăţenilor municipiului Buzău, după ce, beneficiind de majoritate absolută în CLM (Consiliul Local Municipal) a trecut la vot un proiect de hotărâre care majora taxele şi impozitele persoanelor fizice cu un procent de 50%.
............................................
Liberalii lui Orban
au ignorat
două proiecte majore
pentru cetăţenii
comunei buzoiene Săgeata
Fostul europarlamentar social democrat, Andi Cristea, actualmente deputat în Parlamentul României, a solicitat Guvernului Câţu şi parlamentarilor liberali (majoritari în coaliţia de guvernare) sprijin financiar pentru finalizarea a două proiecte de maximă importanţă, care se află în faze finale de execuţie pe teritoriul comunei buzoiene Săgeata.
.........................................
Liberalul
Gabriel Avrămescu
va participa la
Adunarea Interparlamentară
a Ortodoxiei
„Schimbările radicale ale stilului de viață, din ultimul an, provocate de pandemia Covid19, au adus atingere și acestei zone, fapt pentru care, soluțiile pentru adaptarea la noile condiții de viață, la noile mentalități, sau tendințele de dezvoltare a educației copiilor și a tinerilor trebuie să fie subiecte de discuție în cadrul întâlnirilor oficiale ale delegației Camerei Deputaților la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei”.
.......................................
Spitalul
din Râmnicu Sărat,
între binecuvântare
și blestemul birocrației...
Râmnicu Sărat este orașul meu natal și, la fel ca majoritatea locuitorilor acestui oraș, mă bucur pentru fiecare realizare a lui sau mă întristez când pierdem ceea ce părea drept câștigat de noi.

Situația unicului nostru spital care deservește 14 localități învecinate ne-a pus în lumina reflectoarelor încă din luna martie a anului trecut, moment de cotitură când DSP a emis o decizie de transformare a acestei unități în ”spital-tampon” doar pentru cazurile de COVID-19.

Citeşte mai departe...

.............................................

Târgul de Turism
al României
Obiectivele
turistice buzoiene,
la un click distanţă

Având în vedere restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, organizatorii Târgului de Turism al României au decis ca cea de a 44-a ediție să aibă loc în perioada 18 - 21 februarie 2021, în format virtual, pe o platformă special creată. 
Platforma este dedicată atât agențiilor de turism, participărilor internaționale și serviciilor turistice, cât si zonelor turistice din România prin intermediul: unităților administrativ-teritoriale, consiliilor județene, primăriilor, asociațiilor de turism, oficiilor de turism.
..........................................
Branşare gratuită,
la gaze, de la contor
la primul foc

 

În judeţul Buzău, localitatea Mărăcineni va fi primul beneficiar al măsurii luate de Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), demers ce urmează să fie publicat în zilele următoare în Monitorul Oficial.
De asemenea, având în vedere etapele consumate pentru obţinerea avizelor tehnice şi apropierea momentului pentru organizarea de şantier (execuţia subtraversării râului Buzău: Verneşti - Mărăcineni), comuna Mărăcineni ar putea fi chiar prima localitate la nivel naţional care va beneficia de programul lansat încă de pe vremea guvernului social democrat condus de Viorica Dăncilă.
În paralel cu măsura luată la nivelul agenţiei pentru reglementarea preţului la consumul de gaze naturale, antreprenorul la nivel naţional – TRANSGAZ – are în pregătire procedurile tehnice pentru organizarea licitaţiei de  adjudecare a lucrărilor din judeţul Buzău, concret realizarea subtraversării râului Buzău, între Verneşti şi Mărăcineni, pentru instalarea conductei de alimentare şi montarea staţiei de distribuţie pe malul stâng al râului, în satul Potoceni.
Data de 19 octombrie a.c. este fixată pentru deschiderea licitaţiei, la nivelul TRANSGAZ, şi timp de 20 de zile vor fi evaluate ofertele constructorilor. Cum în domeniul gazelor nu sunt admise contestaţii, tot ce este posibil ca încă din cursul lunii viitoare să fie dat şi ordinul pentru organizarea de şantier de către constructor.
În ce priveşte consumatorii casnici, vestea bună este că lucrările pentru branşare vor fi executate, până la primul foc, în casă, pe cheltuiala constructorului. Cât despre recuperarea cheltuielilor de către constructor (n.a. – cel mai probabil executantul şi viitorul concesionar al reţelei de distribuţie a gazelor va fi Distrigaz) tot ce este posibil ca acesta să fixeze o taxă ce va fi inclusă în factura lunară.

M-AM  SIMŢIT 
BOSGOR
Gigi MANOLE
Eu consider că la acest moment cel mai important proiect adresat generaţiilor viitoare, nu numai de la Buzău, este cel propus de inginerul doctor în cercetare legumicolă, preotul Costel Vânătoru: Banca de Gene! Este un proiect de anvergură naţională. Este un proiect ce ar fi trebuit să preocupe toată, dar absolut toată clasa politică. Este un proiect care ar fi trebuit să figureze pe prima poziţie în listele tuturor partidelor politice participante la actuala campanie parlamentară, pentru realizarea căruia să jure, exact ca la investirea într-un nou mandat.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)