Share
predasibeganunou2.jpgDosarul retrocedării pădurilor de la Gura Teghii are deja un istoric de senzaţie. Paul Beganu, fost prefect de Buzău, împreună cu alţi câţiva complici, unii cu funcţii importante inclusiv în magistratură, sunt la puşcărie. Din păcate, deja a fost inregistrată şi o victimă, în adevăratul înţeles al termenului - o fostă juristă din Prefectură, care a urmărit direct mersul “corect” al dosarului. Pe marginea cazului comentariile continuă.
 Şi nu sunt din cele “de la marginea şanţului” , ci, cât se poate de luat în seamă, pentru că sunt susţinute de persoane care la un moment dat erau în imediata apropiere a împricinaţilor.
Aşadar, se spune că Beganu nu vorbeşe cu Preda de doi ani. Adică, exact de când s-a luat şpaga de un milion de euro.
Din acest moment, oameni de bună credinţă, care cunosc caracterul celor doi, îşi pun intrebări legitime, cel puţin din punct de vedere moral.
 
Să fi făcut Beganu pe supăratul şi a păstrat toţi banii?! Puţin credibil, zic prietenii (adevăraţi) lui Beganu, pentru că ei îl ştiu pe inginerul silvic un om care zilnic, după cele 8 ore de program, intra în solarul cu legume, unde trebăluia cel puţin două ore.
La un moment dat, chiar ziarul Muntenia scria despre “Domeniul prefectului Beganu, de la Pârscov”. Era vorba de un teren viran, despre care acum am aflat că fusese cumpărat cu banii obţinuţi din vânzarea proriei case. Dacă, evenual, scuzele noastre îl vor mai întări, o facem cu sinceritate.
Revenim  la milionul de euro. Şi-ar fi permis Beganu să păstreze toţi banii, el fiind subalternul politic al deputatului Preda? Puţin credibil.
De aceea, iată ce consideră prietenii lui Beganu că ar trebui să aibă în atenţie procurorii. În mod clar “cota” de şpagă a fost de 250 de mii de euro. Pentru că atât a pretins judecătorul de la Pătârlagele. Cine ar fi putut avea îndrăzneala să ceară mai mult? Evident, deputatul Preda!
 
1. Beganu ar fi putut primii cel mult 11 miliarde de lei vechi, adică 250 de mii de euro. Dintr-un miliard acesta ar fi putut plăti comisioanele mai mici.
2. Pe cale de consecinţă, deputatul Preda ar fi putut primii 35 de miliarde de lei vechi. Din care aproximativ un miliard se crede că ar fi fost folosit pentru plata datoriilor la sediile de partid, după ce fostul candidat l-a Senat, Ioan Nastea, l-a dus cu vorba că îi va achita el datoriile dacă îl ajută să iasă senator (la alegerile din 2012) şi după ce Predoiu i-a zis pas, când îi s-a propus să devină liderul pedeliştilor buzoieni.
3. Pentru el ar fi putut păstra doar ¼ din miliardul de euro, pentru că, aşa cum spuneam, acesta a fost preţul judecătorului.
4. Ceea ce înseamnă că celelalte două sferturi de milion de euro ar fi putut să plece la Centru, pentru comisioane mai mari, ori direct în campania electorală.
 
Acesta este un scenariu care ar fi recomandat procurorilor de oameni cinstiţi, care şi-ar dori ca vina să fie împărţită măcar în mod egal. Totul depinde şi de “rezistenţa” lui Beganu. (Gigi Manole)