Share

teatru.jpgBuzoienii sunt invitaţi, în perioada 20 – 27 mai, la spectacolele de teatru ce vor alcătui „paleta culturală” a celei de-a 18-a ediţie a Festivalului „Buzău Iubeşte Teatrul”.

„Festivalul „Buzău Iubește Teatrul” este un ambasador cultural al Buzăului, spunea directoarea Teatrului „George Ciprian”, la conferinţa de presă organizată în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, economistul Petre Emanoil Neagu, şi se află în pragul celei de-a 18-a ediții, „ediția de majorat”.

Miercuri, 17 mai, în cadrul unei conferințe de presă la care a luat parte, alături de directorul Gina Chivulescu, și președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, au fost prezentate câteva repere privind spectacolele  care se vor juca pe scena teatrului  buzoian și în afara lui, în stradă. De apreciat că o mare parte dintre spectacolele organizate, pe scenă dar şi în aer liber, în stradă, vor participa la festivalul organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER).

teatru1.jpg

Cea de-a 18-a  ediție va debuta sâmbătă, 20 mai, și se va încheia pe 27 mai cu un spectacol de gală, când vor avea loc premierele și un spectacol invitat, o piesă de comedie a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Spectacolele de stradă aparțin Teatrului „Masca” din Capitală, o producție regizată de Mihai Mălaimare. Este un spectacol bazat pe tehnica statuilor vivante. „Prima parte este sâmbătă, când debutează și festivalul; va fi «Epoca bronzului», iar duminică va fi «Epoca porțelanului». Spectacolul se numește «Români la porțile lumii» și cuprinde mari personalități din istoria României”, spune directorul Gina Chivulescu.

De duminică vor începe cele șase zile de competiții, când vor fi prezente spectacole ale Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, Teatrului din Galați, Teatrului „Nottara”, Teatrului de Comedie, Teatrului „Anton Pan”, din Râmnicu Vâlcea și Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, care va încheia și zilele de competiție.

Sâmbătă, pe 27 mai, festivalul se va încheia cu spectacolul de gală al Teatrului Național „Marin Sorescu” din  Craiova, cu o comedie, „Toc, Toc”. În deschiderea festivalului, buzoienii o vor putea vedea pe Maia Morgerstern, în spectacolul „Nu sunt eu”, un spectacol al Teatrului Dramaturgilor din  București.

teatru2.jpg

teatru3.jpg

teatru4.jpg

teatru5.jpg

teatru6.jpg

teatru7.jpg

teatru8.jpg

teatru9.jpg