Share

Daniel_Costache.jpgÎn timp ce manageriază cu succes un proces continuu de modernizare a instituţiei Muzeului Judeţean de Istorie, directorul Daniel Costache dovedeşte calităţi de promotor cultural, prin angajarea instituţiei a cărei activitate o coordonează în

 mai multor proiecte de colaborare pen tru organizarea de evenimente culturale de masă.

În cadrul programului dedicat Femeii – eveniment aflat la a 7-a ediţie, directorul Costache propune o premieră. Este vorba despre  un concert susținut de baritonul Ștefan Ignat, sâmbătă, 4 martie, ora 11.00, în sala Amfiteatru a Muzeului Județean Buzău. Acest proiect inedit este derulat de instituția buzoiană de cultură, în colaborare cu Muzeul Național „George Enescu”. Evenimentul este denumit „Enescu pe înțelesul tuturor”, este la granița dintre concert și conferință și are în prim-plan interpretarea și explicarea capodoperei „Oedipe” prin prisma melosului popular, a ethosului românesc, precum și prezentarea altor opusuri enesciene.

În altă ordine de idei, dirfectorul Costache invită publicul buzoian,  în perioada 1-4 martie, la sediul instituției din Bulevardul Nicolae Bălcescu și la Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”,  din strada Războieni, pentru a lua parte la o serie de evenimente dedicate Zilei Femeii. Este vorba despre participarea la ateliere, unul unde se vor confecționa mărțișoare și unul unde artiștii plastici profesioniști le vor arăta cum se împâslește lâna, dar și despre participarea la deschiderea unei expoziții de artă ce poartă semnătura artiștilor plastici profesioniști Georgeta Hlihor, Daniela Frumușeanu și Mihai Hlihor.

O altă premieră înregistrată de Muzeul Județean Buzău este adăugarea pe lista de parteneri, tot în premieră, alături de Muzeul Național „George Enescu” și a Asociației Meșterilor Populari și Artiștilor Buzău.  Motivul pentru care s-a luat această decizie a fost legat, în primul rând, de interesul față de astfel de evenimente demonstrative pe care l-a dovedit publicul buzoian, în special copiii și tinerii. 

Seria concertelor va continua la Muzeul Județean Buzău pe parcursul întregului an. Ele au început, practic, vineri 24 februarie, la Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”,  în cadrul evenimentului „Dragobete versus Sf. Valentin”, unde a concertat orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian”. „Am încheiat un parteneriat pentru tot anul cu Liceul de Arte. Este primul concert dintr-o serie desfășurate sub denumirea de «Keeping the exhibition alive». O să avem în ultima zi de vineri din lună concerte, fie aici la sediul central, în sălile de artă, fie la Vergu Mănăilă. Vom mai avea concerte pe 31 martie la sediul central, pe 28 aprilie la sediul central, la colecția de artă, pe 26 mai la Muzeul de Etnografie <Vergu Mănăilă>, pe 9 iunie, pe 29 septembrie, pe 26 octombrie, 23 noiembrie și 21 decembrie, la sediul central. Toate spectacolele vor începe la ora 11.00”,mai spune directorul Muzeului Județean, Daniel Costache.

„Keeping the exhibition alive” este de asemenea un proiect care s-a bucurat de aprecierea publicului buzoian, el fiind lansat în 2018 și suspendat în perioada pandemiei.