Deşi m-am stabilit de aproape doi ani în Zagreb, Croaţia, şi m-am adaptat destul de bine, fiindcă am copiii şi nepoţii alături, nu pot să nu mă gândesc la ţara şi locurile unde am văzut lumina zilei şi am trăit peste trei sferturi de veac, străduindu-mă să le fac cunoscută istoria, să prezint unele personalităţi care au dat viaţă şi faimă acestor locuri.

Cu salutări prieteneşti!

Date despre istoria Pieţei  „Stan Săraru”

Apariţia târgurilor a cunoscut o etapă de tranziţie deter­minată de nivelul de dezvoltare a producţiei meşteşugăreşti, dublată de o activitate comercială corespunzătoare, reflectată în apariţia unei pieţe permanente (pazar sau bazar) cu prăvălii, dughene, pivniţe şi magazii pentru mărfuri, dovezi ale unei activităţi de schimb şi a unei producţii de mărfuri în continuă dezvoltare, dar şi cu elemente de organizare municipală. Pazarul sau bazarul apare cu această denumire întru-un document emis la 9 iulie 1575 în cancelaria domnitorului Alexandru Mircea. Documentul din 15 februarie 1584, emis în cancelaria lui Petru Cercel, se referă la o vânzare făcută în mijlocul bazarului dinBuzău, iar la 16 februarie 1585 este menţionată prăvălia Bisericii „Neguţători” din pazarul târgului, lăsată prin testament de Petre cel Bătrân preotului bisericii, popa Mihai, un altul, din 14 ianuarie 1624 menţionând moara din gârla domnească, din jos de bazar.

Progresele producţiei meşteşugăreşti au impus în secolul al XVII-lea organizarea unei a doua pieţe permanente, menţionată într-un document datat 10 ianuarie 1624, ca Târgul de Jos. Evlia Celebi, cunoscutul istoric şi călător din secolul al XVII-lea, consemnează în însemnările sale despre Buzău, existenţa a 100 prăvălii. Apariţia celei de-a doua pieţe determină mutarea târgului săptămânal ce se organiza până atunci în apropierea bise­ricii zisă a popii Mihai (Neguţători sau Greci), într-un spaţiu mai aproape de Iazul Morilor unde, cu timpul, apar hanuri, cârciumi şi prăvălii. Aşadar, până la începutul secolului al XVI-lea, când devine reşedinţă episcopală, Buzăul era mai mult aşezare comercială decât meşteşugărească, punct de vamă, centru comercial şi de tranzit, în secolul următor având organizare municipală, cu piaţă de mărfuri, mahalale, negustori şi meşteşugari, prăvălii şi întovărăşiri de negoţ, case şi mori pe iaz, cu reprezentanţi ai domniei, ceea ce demonstrează atât nivelul de dezvoltare a activităţilor econo­mice şi sociale, cât şi gradul de organizare administrativă. La Buzău exista chiar şi un dregător care taxa mărfurile în tranzit.

În 1831, locul unde se vindeau mărfuri, aflat în partea centrală a târgului, era cunoscut ca piaţa veche, dar şi piaţa târgului, iar în 1869, piaţa oraşului sau piaţa comunei. Piaţa de zarza­vaturi şi legume, cu boxe pentru comercializarea cărnii şi a altor produse alimentare s-a amenajat în anul 1874, în perimetrul din faţa Bisericii „Sf. Îngeri”, construită în secolul al XVII-lea. În 1879 s-a construit o hală de carne cu 20 de compartimente, în 1885 un puţ din piatră cu colac, iar în 1887 s-au efectuat reparaţii la hală şi boxe.

Cu timpul, spaţiul afectat pentru piaţa centrală a devenit insu­ficient şi necorespunzător, dar şi destul de stânjenitor pentru activi­tatea bisericii. Deşi existau guri de apă pentru asigurarea salu­brizării zonei, totuşi spaţiul destul de strâmt al pieţei era mai mereu plin de murdării. Şi astfel, cu timpul, s-au căutat soluţii pentru mutarea pieţei în alt perimetru şi amenajarea  corespunzătoare a dotărilor de care era nevoie. 

Mai întâi s-a realizat lărgirea străzii Unirii prin demolarea clo­pot­niţei bisericii, deşi deservenţii sfântului lăcaş au încercat să se opu­nă, dar s-a procedat la expropriere pentru utilitate publică. De aseme­nea, în zona unde funcţionează astăzi piaţa care a primit numele primarului care a realizat acest proiect, existând construcţii, la 19 aprilie 1934, Consiliul Comunal a hotărât exproprierea acestora. Este vorba despre 7584 m.p. -  proprietăţile Matilda I. Bra­unstein, din strada Carol I (azi Independenţei) nr. 20, pentru care s-au achitat despăgubiri în valoare de 356.161 lei), Ahil Anastasiade, care a cedat imobilul din strada Sf. Îngeri (Lt. Constantin Go­deanu) nr. 4, alţi 2103 m.p., două prăvălii cu anexe, casă de locuit cu trei camere, holuri, bucătărie, galerie, două magazii şi beci sub prăvălii, toate evaluate la 536.000 lei, la schimb cu imobilul din strada general Averescu (Păcii) nr. 43, fostă proprietate Sterian (474 m.p. teren şi casa) şi o prăvălie în Piaţa Daciei nr. 13, donată Primăriei în anul 1888 de către Eftimie Tomaide, şi în plus 100.000 lei în numerar. S-au mai expropriat proprietăţi deţinute de Nicolae Ionescu, în Piaţa Da­cia nr. 10, şi Direcţia Generală PTT) aflate pe stră­zile Carol I (Indepen­denţei) nr. 204 şi Sf. Îngeri (Lt. C. Godeanu) pentru ame­­na­jarea pieţei centrale şi construirea unei hale de carne.

Contractul de lucrări s-a încheiat la 4 septembrie 1934 cu Socie­tatea „Edilitatea” din Bucureşti, conform licitaţiei din 28 august 1934, iar  proiectul a fost întocmit de arhitectul Duiliu Marcu (viitor membru al Academiei Române) din Bucureşti, tot el fiind şi diriginte de şantier.  Costul lucrărilor a fost estimat la 9.409.291 lei. Proiectul includea o hală de carne cu 21 boxe, alta de peşte cu 10 boxe, hală de alimente şi alta de păsări, res­taurant şi debit CAM, oficiu poştal, chioşc pentru comercializarea lapte­lui, 47 boxe pentru zarzavat, 13 boxe pentru fructe, inclusiv instalaţiile afe­rente, apele reziduale fiind colectate de fose septice.

Proiectul a fost apro­bat de Consiliul Tehnic Superior prin jurnalul nr. 172/31 iulie 1934, iar pentru execuţie s-a contractat un împrumut de 30.000 lei. În octombrie 1934 s-a introdus instalaţia electrică, iar la 20 aprilie 1935 s-a alcătuit Re­gu­lamentul pentru administrarea, funcţi­onarea şi între­ţ­i­nerea pieţei oraşu­lui Buzău.

O primă licitaţie pentru închirierea prăvăliilor construite în noua piaţă (dar şi a prăvăliilor de la Obor şi din Hala „Mercur”), a fost organizată la 6 şi repetată la 20 octombrie 1934, lucrări realizate de către Societatea „Edilitatea”, conform procesului-verbal de adjudecare din 28 august 1934, contract autentificat la Tribunalul Buzău cu nr. 3719/1934. Recepţia provizorie  a construcţiilor s-a efectuat la 7 decembrie 1934, constatându-se lucrări în valoare de 6.260.315 lei) şi 18 iunie 1935 - lucrări în valoare de 9.409.291 lei,  în prezenţa lui Duiliu Marcu, a arhitectului Pri­măriei Buzău,  Alexandru Rădulescu, consilieri comunali şi reprezen­tantul So­ci­etăţii „Edi­litatea”, Henri Teodo­ru.

A fost difuzată o circulară către toţi ne­gustorii prin care aceştia erau atenţionaţi că se interzice comercializarea de pro­duse în alte locuri decât în piaţa nou amenajată. A urmat recepţia definitivă,  sem­nată la  30 martie şi  apoi la 4 mai 1936. Totodată, antreprenorul Domenico Melosi a transformat pavilionul de păsări în două pavi­lioane de pescărie, cu valoarea de deviz de 14. 820 lei. 

La înche­ierea lucrărilor, pe unul dintre pilonii porţii centrale de acces s-a fixat o placă co­me­morativă cu următorul text: Con­struc­ţia acestui ansamblu urbanistic a fost hotărâtă în şedinţa din 17 august 1934 de către consiliul comunal format din: Stan Săraru, primar: Petre N. Opres­cu, Vasile G. Dumitrescu şi Nae Iordache, ajutori de primar; Jaures Benea, Elisa Popovici, Justin Stănescu, Alexandru Raiciu, Cristea Teo­doru, Nicolae Smeianu, Ştefan Teodorescu, Alexandru Tunaru, Ştefan Ma­tei, Stere Simionescu, Nicolae Miulescu, Nicu Bucur, Teodor Geor­gescu, căpitanul  Dumitru  Staicovici, Gheor­ghe Anghel, Co­man Georgescu, Iancu Mo­vi­leanu, Iancu Marcovici, Emanoil Homori­ceanu, Florica Anastasiu, Va­leriu Trandaf, Constantin Ionescu–Sme­ianu, Nicolae I. Dragomirescu, Con­s­tantin Mănăilă, Gheorghe Marinescu–con­si­lieri aleşi şi Gheorghe V. Stănescu, Nicolae Alex­andrescu, preot Grigore Popescu, rabin Simon Bercovici, Necula Stoi­cescu, Remus Nestor, dr. C. Panaitescu, dr. veterinar D. Teodorescu, Ion Diaconescu, Vasile M.Teodoru– consilieri de drept .

După darea în folosinţă a pieţei s-a realizat şi cel de-al doilea proiect edilitar de amenajare a spaţiului unde funcţionase până atunci piaţa, ca grădină publică.  A fost însă nevoie ca să se exproprieze imobilele proprietatea Nicolae Georgescu  şi  Marin Petrovici, cât şi o parte din curtea Bisericii Sfinţii Îngeri, astfel încât parcul să aibă ieşire şi către strada din spatele biserici (Doamna Neaga).

În memoriul anexat dosarului de expropriere se menţionează că în 1934 s-a dispus mutarea pieţei în noul amplasament (realizată în  anii 1934-1935) construit de primărie, fostul spaţiu al pieţei şi o parte din gră­dina bisericii (366,63 m.p. evaluat la 81.423 lei) fiind destinate pentru parc, dându-se astfel un nou aspect edilitar oraşului. Parohia a intentat proces (dosar 11.149/1936, cu termen şi la 20 iunie 1940) cerând 735.000 lei daune. Clopotniţa, deja degradată, a fost demolată, la fel şi gardul din beton şi fier forjat (evaluate la 300.000 şi respectiv, 51.920 lei), aliniindu-se şi mărin­du-se strada Unirii.

Primăria s-a obligat să realizeze pe o întindere de 129,80 m.l. o nouă împrejmuire, care există şi astăzi şi să ofere în schimb 4 ha. din moşia oraşului. Lucrările de împrejmuire, instalaţiile electrice, asfal­tarea tro­tuarelor şi plantarea de arbuşti au însumat 1.737.559 lei. Restul grădinii şi terenul proprietatea primăriei urmau să fie folosite pentru construcţia viitoarei biserici catedrală şi a unui parc, astfel că s-a interzis, conform pla­nului de sistematizare, orice construcţii în zonă.

Pentru alinierea stră­zii Unirii şi pentru parc s-au expropriat imobilele Petrovici (672.000 lei) şi Paul Braunstein (300.000 lei), iar mai înainte şi imobilul cu terenul aferent din strada Unirii nr. 83, proprietatea Maria avocat Gh. Alexiu, iar la 14 martie 1946 s-a încheiat o tranzacţie între primărie, reprezentată prin primarul Dobre Chiteş şi parohia Sf. Îngeri, autentificată de Tribunalul Buzău la nr. 1275/27 martie 1946, prin care parohia primea o despăgubire de 433.000 lei, renunţând la orice alte pretenţii. Primăria, prin avocatul Petre Şerdi­nescu, s-a obligat să îngrijească parcul din faţa bisericii, prevedere contractuală pe care edilii actuali, probabil fără să o cu­noască, au respectat-o, astfel că în prezent grădina din faţa bisericii are o nouă înfăţişare.În anul 1940, inventarierea patrimoniului public înregistra şi Piaţa „Sfinţii Îngeri” cu: hala de carne (550 m.p.) cu 21 boxe şi camere pentru depozitare; hala de peşte (67 m.p.); hala de păsări (67 m.p.); restaurant şi debit C.A.M. (152 m.p., cu subsol, parter şi terasă); chioşc limonadă, 36 boxe pentru vânzare zarzavat (130 m.p.); biroul pieţei; 5 boxe pentru brânzeturi, două pentru flori, două porticuri acoperite, două magazine de coloniale şi două grupuri sanitare, evaluate la 700.000 lei.

Vechea piaţă construită în 1934-1935 a fost modernizată, iar în spaţiul  fostei pieţe de păsări s-a realizat un amenajament modern cu boxe pentru mărfuri diverse, s-a amenajat un nou spaţiu unde producătorii particulari îşi vând produsele lactate.

Iată pe scurt istoria de 86 de ani a Pieţei „Avocat Stan Săraru”, primarul căruia i se datorează şi alte realizări edilitare, între care şi Baia Comunală, edificiu despre care îşi mai amintesc doar buzoienii mai în vârstă, astăzi având altă destinaţie.

Biserica „Sf. Îngeri” cu Clopotniţa şi clădirile care au fost demolate

pentru amplasarea construcţiilor din viitoarea piaţă

Imagini din 1935, după recepţia lucrărilor de construcţie

Piaţa în 1940

Parcul, piaţa, Şcoala primară Ortodoxă de fete unde până în 1984 a funcţionat o grădiniţă (după demolare s-a construit Piaţa B 90)