Surprinzător sau nu, preşedintele Klaus Johannis a sesizat un moment favorabil de a ieşi din starea de „popa prostu” şi s-a înfiinţat la şedinţa premierului Grindeanu, afişându-se în apărătorul dreptăţii, chiar şi dincolo de interesele politice.
De altfel, apropo la politică şi acţiunile grupurilor respective, cu prima ocazie sasul de la Cotroceni şi-o va lua chiar de la prietenii liberali, pentru că de dragul propriei imagini le-a furat unora dintre colegii de pe dreapta eşichierului „dreptul” la clemenţă, fie şi din partea Guvernului, şi chiar printr-o ordonanţă vicleană.
Dacă s-ar fi considerat cinstit şi imparţial, aşa cum ar trebui să se manifeste un preşedinte al tuturor românilor, Johannis ar fi ieşit în stradă chiar de aseară. Dar l-a durut nasul, pentru că, asemenea lui Băsescu, nici nu s-a sinchisit să ia în seamă o majoritate electorală, mai mult, jucându-se cu declaraţii grave, de tipul: „Voi face tot ce-mi va sta în putinţă să nu vină la guvernare PSD-ul”.
Că acum l-a luat de urechi pe Grindeanu, ba chiar pot spune că l-a făcut de râs în faţa naţiunii este, într-adevăr, dreptul lui de a specula o manevră politicianistă. Dar, o asemenea iniţiativă nu trebuie să devină o anatemă pentru social democraţi, pentru că la fel ar fi făcut orice guvern, indiferent de culoarea politică, iar în substrat nu este vorba de altceva decât de interesul grupurilor politice.