Share

usa.jpgIeri după amiază, un copil de numai 10 ani a trecut o cumpănă în propriu-i destin, scăpând doar cu zgârietură suportabilă, după ce geamul de la intrarea în fostul magazin „Dacia” s-a prăbuşit peste el. Împreună cu trei prieteni coborâse la magazinul de la subsol, după dulciuri.

 Mămicile îi aşteptau pe banca din faţa uşii de la intrare, convinse că băieţii lor sunt în siguranţă, într-un spaţiu public vizitat de foarte multă lume. Din nefericire, unul dintre copii avea să treacă milimetric pe lângă moarte, pentru că unii în ţara asta sunt de-a dreptul criminali, nenorociţi, interesaţi doar să acumuleze grămezi de bani, în timp ce autorităţile îi ţin în braţe, pentru doi bani strecuraţi în palmele umede.

Andrei era cu un pas înaintea prietenilor săi în momentul în care ajunsese în faţa uşii, dincolo de care, la doar trei paşi îl aştepta mama sa. Uşa automată s-a pus în funcţiune, dar în secunda imediat următoare s-a mişcat, mai repede, în sens invers. Copilul a făcut pasul spre ieşire, dar s-a oprit cu fruntea în geamul uşii. În condiţii normale, într-o ţară în care securitatea individului este un principiu de înaltă morală, băiatul ghinionist şi ceilalţi trei copii ar fi fost protagoniştii unui episod haios… şi totul ar fi decurs normal… Fruntea unui copil de 10 ani, care nu cântăreşte mai mult de 35 de kilograme a lovit geamul uşii de la intrare, iar acesta s-a spart în bucăţi, de la jumătate în sus, şi au căzut peste copil. Dumnezeu a făcut ca o bucată de dimensiunea unui bloc mare de desen să nu cadă în capul copilului cu marginea tăioasă! Ar fi fost decapitat! Unele dintre bucăţile rezultate au zgâriat doar nasul copilului (a fost evitată o mutilare), în timp ce altele au produs tăieturi la degetele mâinilor. Cu fruntea vânătă, copilul a intrat în stare de şoc, ulterior povestind că s-a speriat gândindu-se că se vor supăra părinţii pe el.

valentin_onu.jpgPărinţii s-au supărat, Andrei, dar nu pe tine! S-au supărat pe un nenorocit, pe unu Onu Valentin, care la aflarea întâmplării a avut o reacţie năucitoare, spunându-i la telefon paznicului: „Nu-i da voie mamei copilului să plece, i-ai toate datele şi spune-i să vină la mine mâine (n.a. – vineri, 27 aprilie) cu două milioane de lei, să plătească geamul spart!”. Pentru că tatăl copilului este jurnalist sportiv, mi-a venit în minte o replică celebră a lui George Becali: „Păi, bine mă, nenorocitule care eşti tu nenorocit”, dacă în locul tău era unul dintre băieţii tăi? Pentru că a doua zi îşi cerea scuze în faţa tatălui lui Andrei spunând că are şi el doi copii… Un nenorocit, care de la înălţimea biroului său de la etajul patru crede că poate dicta. Crede că la el nu poate ajunge legea.

De la martorii evenimentului, tatăl copilului a aflat că geamul de la intrarea în fostul magazin „Dacia” era de mai mult timp cu probleme. Ba mai mult, el mai fusese spart cu doar două zile în urmă, incident care nu a fost reclamat de nimeni, dar recunoscut chiar de către nenorocitul care se crede „neam cu O.N.U.”! Iar la întrebarea cum de şi-a putut permite să monteze un geam nesecurizat nu a ştiut decât să ridice din umeri. Un nenorocit, la care autorităţile competente, suntem convinşi, îşi vor îndrepta atenţia! Noi rămânem pe fază!

usa_mare.jpg

ciob.jpg