Share

foto-prevenire-3.jpg     În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, Centrului de Prevenire, Consiliere şi Evaluare Antidrog şi Instituţiei Prefectului – Judeţul Buzău au desfăşurat o activitate preventiv – educativă la Şcoala Gimnazială din comuna Calvini.

    În cadrul întâlnirii, la care au participat aproximativ 100 de elevi din clasele VII-VIII, părinţi şi cadre didactice, au fost purtate discuţii cu privire la implicaţiile atitudinilor discriminatorii, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.

    De asemenea, a fost atrasă atenţia asupra consecinţelor consumului de alcool, tutun, substanţe etnobotanice şi  Având în vedere că se apropie vacanţa de vară, elevii au fost atenţionaţi cu privire la alegerea locului de joacă şi a comportamentului ce trebuie adoptat în timpul deplasării pe drumurile publice, pentru a nu fi implicaţi în accidente de circulaţie.

În aceeaşi zi, Centrul de Prevenire a Criminalităţii al IPJ Buzău („Clubul Poliţiştilor”) a fost gazda unei noi întâlniri între ofiţeri din cadrul IPJ Buzău - Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Serviciul Rutier şi elevi din clasele a XI-a de la Colegiul Economic Buzău.

Activitatea a avut ca temă siguranţa rutieră, iar poliţiştii au urmărit conştientizarea liceenilor asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie, atât în calitate de conducători auto - în cazul celor care au împlinit 18 ani, dar şi ca pasageri sau pietoni.

Poliţiştii nu au ezitat să le reamintească partenerilor de discuţii câteva evenimente rutiere în care au fost implicaţi elevi de aceeaşi vârstă, cu accent pe cauzele care au provocat accidentele şi consecinţele acestora.

Tot ieri, un ofiţer specialist din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri s-a întâlnit cu elevi de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din municipiul Buzău.

Ofiţerul de poliţie le-a prezentat elevilor situaţii reale de dispariţii şi le-a atras atenţia asupra comportamentului ce trebuie adoptat pentru a nu deveni victime ale abuzurilor, traficului de persoane sau pornografiei infantile.

Consiliul Judeţean,
ultima şedinţă din 2018

Consilierii judeţeni sunt convocaţi în şedinţa ordinară a lunii decembrie, ultima din acest an. Întrunirea este programată luni, 17 decembrie, de la ora 10, iar pe ordinea de zi se află 21 de proiecte de hotărâre. Iată ordinea de zi:

Citește mai departe...

..................................

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA INSTALAŢIILOR INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ 

Compania de Apă S.A. Buzău face următoarele recomandări tehnice, pentru preîntâmpinarea problemelor legate de riscul de ingheţ al instalaţiilor interioare aferente alimentării cu apă

Citeşte aici...

.....................................

 
Adevărul referitor
la sumele încasate
de la Primăria Buzău
şi cheltuite de
ADI Buzău 2008

Precizări pentru restabilirea adevărului referitor la sumele încasate de la UAT

Municipiul Buzău şi cheltuite de A.D.I „Buzău 2008”

.........................
Steliana Bălescu,
36 de ani de
activitate didactică
Şcoala - pilonul educaţiei noastre personale, „mica noastră feudă”- reprezintă instituţia publică, în care noi ca indivizi diferiţi suntem „şlefuiţi” spre a ajunge la desăvârşirea noastră ca fiinţe sociale, culturale şi spirituale.
..................................
Floarea rară
a recunoştinţei
de Angela Petre
Despre floarea re­cunoş­tin­ţei ştiam că este rară, din ce în ce mai greu de găsit şi de simţit, aproape de neatins. Este floarea de colţ, spunea părintele la predică. Oare câţi dintre noi pot atinge această floare? Pură, sensibilă, sus pe creste de munţi, vegheată de cer în comuniune cu Universul…
.....................................
Am trăit la casă,
mai mult de o viaţă...
Pe strada unde am locuit prima dată, lângă noi, s-a mutat o femeie necăjită. Fugise de acasă, bătută măr, lăsase patru copii şi stătea cu chirie, într-o odăiţă a vecinilor mei... Nu avea nimic, doar o rochiţă pe ea, nici acte, nici servici... S-a făcut repede iubită, mai lucra pe ici pe colo şi îşi strângea fiecare bănuţ. Într-o zi, mama a încremenit...

Anunţ imobiliar

Vând 1.600 mp
teren intravilan,
în satul Potoceni,
comuna Mărăcineni, judeţul Buzău,
pe strada Căminului.
Zonă rezidenţială în expansiune.
Reţea de apă potabilă instalată şi reţea de energie electrică.
13 metri deschidere
la strada principală
şi două căi de acces.
Relaţii la tel. 0733.057.232.

........................

 

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL