Share

NeaguSoroca.jpg      Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a primit titlul  de „Cetățean de Onoare al Raionului Soroca”. Distincţia a fost conferită în cadrul şedinţei festive a Consiliului Raional Soroca, consacrată Zilei Independenţei Republicii Moldova.

     De-a lungul ultimilor trei ani, Petre Emanoil Neagu a contribuit substanțial la întărirea relațiilor de colaborare între raionul Soroca şi Consiliul Județean Buzău. La inițiativa acestuia au avut loc ședințe comune ale celor două entități. În anul 2017, 12 localități din raionul Soroca, Republica Moldova, s-au înfrățit cu tot

atâtea comune din județul Buzău, evenimentul fiind marcat printr-o ședință solemnă a reprezentanților administrațiilor celor două regiuni.

      În martie 2018, Consiliul Raional Soroca și Consiliul Județean Buzău s-au întâlnit într-o ședință comună de lucru, în Republica Moldova. De asemenea, în perioada 31 mai – 3 iunie 2019, delegația Raionului Soroca, condusă de președintele Ghenadie Muntean, a participat la cea de-a III-a ediție a Festivalului „Buzău Fest”, care s-a desfășurat în Stațiunea Sărata Monteoru.

       În ultimii ani, Consiliul Județean Buzău a contribuit financiar în sistemele de Sănătate și Educație din Soroca. Secția de Terapie a Spitalului Regional Soroca a fost modernizată, în parte, cu bani din bugetul propriu al Consiliul Județean Buzău. Sprijinul instituției buzoiene a constat în aparatură medical pentru salvarea bebelușilor, materiale de construcții pentru reabilitarea clădirii unității medicale și bani pentru reabilitarea și moder­nizarea secției.100.000 de euro au plecat, în două tranșe, din bugetul județului Buzău spre Soroca pentru investiții în Sănătate.

       De asemenea, anul acesta Consiliul Județean Buzău a contribuit financiar la reabilitarea Cimitirului Ostașilor Români din Raionul Soroca prin acordarea unei cofinanțări Parohiei Ortodoxe Române „SfințiiMartiriBrâncoveni”. Banii au fost folosiți pentru reabilitarea Cimitirului Eroilor Armatei Române din localitatea Stoicani, unde sunt înhumați 78 de ostași români, căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

       În această lună, 20 de elevi din Republica Moldova, însoțiți de doi profesori, s-au bucurat de o tabără gratuită în județul Buzău, la Poiana Pinului. Este vorba despre elevi cu rezultate bune la învățătură din raionul Soroca.  Consiliul Județean Buzău a aprobat, în Ședința ordinară a lunii iulie, alocarea sumei de 18.000 de lei pentru transportul, cazarea şi masa tinerilor basarabeni în tabăra Poiana Pinului.

        De asemenea, Consiliul Județean Buzău a trimis în tabăra de la Volovița, raionul Soroca, 26 de elevi buzoieni, însoțiți de trei dascăli. Este vorba despre adolescenți care s-au oferit voluntar în activitățile efectuate în ultimul an sub egida Consiliul Județean. Costurile pentru deplasarea, cazarea și masa elevilor buzoieni şi a celor trei profesori, în valoare de 12.000 de lei, vor fi suportate din bugetul județului pe anul 2019.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Sebastian Radu, deputat PSD:
„Un viitor
cu acești oameni la putere
devine, în cel mai bun caz,
foarte sumbru”!

Ministrul demis al sănătății și repropus de PNL a primit aviz negativ în urma audierilor în comisiile reunite ale Parlamentului. La audieri a participat, ca membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, și deputatul social democrat buzoian Sebastian Radu. Acesta a adresat întrebări ministrului propus Victor Costache.

Citeşte mai departe...

......................................
Comisia pentru
buget, finanţe şi bănci -
vizită în
Republica Populară Chineză
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a efectuat, în perioada 14 -18 octombrie 2019, o vizită în R.P. Chineză, la invitaţia preşedintelui Comisiei pentru afaceri bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare chineze, Shi Yaobin.
..................................
Legea ridesharing-ului,
adoptată de
Camera Deputaților 

 

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ.

În cadrul procedurii legislative parlamentare de adoptare a ordonanței, deputatul social-democrat buzoian Ionela Dobrică, secretar al Comisiei pentru transporturi și infrastructură și vicepreședinte al celei de IT, a depus o serie de amendamente care au rolul de a îmbunătăți actul normativ și a crea noi oportunități de dezvoltare a ridesharing-ului.

Citeşte mai departe...

....................................

Soluţii pentru
rezolvarea crizei
examenului de rezidenţiat

 

În Parlamentul României se află în procedură legislativă Propunerea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Propunerea de act normativ a fost inițiată de mai mulți parlamentari și prevede, printre altele, introducerea corelărilor necesare privind posibilitatea efectuării rezidențiatului inclusiv în cabinetele individuale de medicină de familie, precum și în unități sanitare ale ministerelor cu rețea proprie sau în unități sanitare aflate în administrarea unităților publice locale.
Proiect de viaţă
la 40 de ani

Ziua de 21 februarie este închinată, spre sărbătoare, limbii materne, ceea ce ne-ar putea îndreptăţi să spunem că este şi ziua comunităţii din care facem parte.
Oamenii pot avea idei bune pentru orice fel de proiect la orice vârstă, însă conform cercetărilor, aceia care au atins bariera celor 40 de ani, care în folclorul românesc este cunoscută sub sintagma „a doua tinereţe”, au mai multe şanse de a-şi transforma ideile într-un real succes şi să depăşească mai uşor problemele.

Citeşte mai departe...

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...


Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)