Share

ciolacu_administratie_2.jpg„Codul Administrativ a fost  votat în Camera Deputaţilor! Este un mare pas înainte pentru autonomia reală a administraţiei publice faţă de administraţia publică centrală. De acum înainte, administraţia publică va avea toate instrumentele necesare pentru a oferi un serviciu public de calitate cetăţenilor acestei  ţări.

În calitate de preşedinte al Comisiei speciale care s-a ocupat de elaborarea acestui Cod, mi-am dorit să avem o dezbatere autentică lipsită de dispute politice, în care să se audă în primul rând vocea aleşilor locali pentru că ei  ştiu cel mai bine care sunt soluţiile la problemele cu care se confruntă în comunităţile lor. Este prima dată când reuşim să facem o lege care să primească susţinerea unanimă a Asociaţiei Comunelor, Asociaţiei Oraşelor, Asociaţiei Municipiilor şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. De asemenea, doresc să mulţumesc reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării  şi Administraţiei Publice pentru munca extraordinară  şi implicarea de care au dat dovadă în această perioadă.

Mă bucur că PSD  şi-a asumat acest proiect esenţial, care va schimba definitiv faţa administraţiei publice din România, făcând-o mai eficientă  şi mai apropiată de oameni! Totodată, este important de menţionat faptul că prin acest Cod administrativ s-au creat premisele viitoarelor legi ale descentralizării  şi ale reorganizării administrativ-teritoriale.

PS: Sper ca, pe viitor, cei care au încercat să inflameze spiritele între români  şi maghiari să îşi dea seama cât de mult rău fac  şi să renunţe la această retorică retrogradă  şi păguboasă. Pragul de 20% privind utilizarea limbii materne în administraţia publică locală rămâne în vigoare, aşa cum a fost întotdeauna!”