Share

maracineni_auto_2.jpgCeea ce ne aşteptam să se întâmple iată că se va produce cu începere de la 1 februarie. Astăzi, 11 ianuarie, Gică Toader, şeful de la Trans Bus Buzău, a informat reprezentanţii ADI Buzău – Mărăcineni – Săpoca – Vadu Paşii (Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară

 pe domeniul transportului public de persoane), raportând inclusiv şefului mare de la Palat, adică primarului Constantin Toma, că de luna viitoare va intra în vigoare un nou program de transport public de persoane pe teritoriul municipiului Buzău, inclusiv pe cele două trasee cu prelungire pe teritoriul unor comune limitrofe aglomeraţiei urbane.

Aşadar, un bilet va costa doi lei, pe traseele din interiorul municipiului, iar în ce priveşte prelungirea traseului 2, evoluţia preţurilor va fi următoarea: 2,5 lei pe teritoriul comunei Mărăcineni şi 3 lei pe teritoriul comunei Săpoca. În ce priveşte abonamentele lunare, navetiştii din Mărăcineni vor plăti 40 de lei, iar cei din Săpoca vor scoate din buzunar 50 de lei. Elevii vor plăti cu zece lei mai puţin pentru abonamente, în plus ei beneficiind şi de o subvenţie de 50% din preţ, sume ce vor fi decontate la secretariatele şcolilor. În ce priveşte prelungirea până la Vadu Paşii, se pare că preţul unui bilet va fi de 6 lei, iar costul abonamentului lunar va fi de 90 de lei.