Share

neagu_maternitate.jpgDin ianuarie 2018, Căminul de bătrâni aflat în subordinea Consiliului Local al comunei buzoiene va intra în structura Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean. Consilierii locali ai comunei Vintilă Vodă

 au fost deja de acord cu acest transfer, iar în şedinţa ordinară de luni a Consiliului Judeţean va fi perfectată trecerea în subordinea DGASPC. Căminul de bătrâni urmează să fie preluat cu tot cu datoriile existente în acest moment, condiţia impusă de autorităţile judeţului fiind aceea de preluare a clădirilor şi terenului aferent în vederea efectuării de investiţii. Pentru cuantificarea exactă a restanţelor, va fi efectuată o misiune de audit din compartimentul de specialitate al Consiliul Judeţean Buzău. L data de 31 octombrie, plăţile restante erau de 328.638 lei, care pot înregistra creşteri până la sfârşitul anului. În locaţie va funcţiona doar azilul, iar în cazul în care acesta va fi închis, clădirile şi terenul vor reveni în proprietatea comunei Vintilă Vodă, acestea neputând fi înstrăinate de CJ.

   În ultimii ani, Căminul de bătrâni de la Vintilă Vodă s-a chinuit să supravieţuiască. Primăria nu mai poate suporta costurile de întreţinere, salariile celor 24 de angajaţi nefiind plătite mai multe luni, iar către furnizorii de servicii s-au acumulat restanţe uriaşe. Bătrânii se temeau că vor fi nevoiţi să părăsească locul  care le-a devenit casă de ani de zile, mai ales că unii dintre ei nici nu ar avea unde să se ducă, în caz că ar fi  fost evacuaţi. 

   Până anul trecut, salvarea a venit de la Consiliul Judeţean, iar acum se va întâmpla la fel. De asemenea, în ultimele două luni, prin intermediul filialei Buzău a Crucii Roşii elevii din mai multe şcoli buzoiene au donat alimente pentru bătrânii din azilul de la Vintilă Vodă. La începutul anului trecut, salvarea a venit tot de la Consiliul Judeţean, care a alocat 616.000 lei, finanţare care a acoperit parţial cheltuielile de funcţionare, însă, de atunci, Căminul pentru persoane vârstnice de la Vintilă Vodă nu a mai avut vreo sursă de finanţare viabilă decât contribuţia stabilită conform legii, a beneficiarilor de servicii, motiv pentru care datoriile s-au adunat.

  azil_vintila-1.jpg

 În 2017, situaţia financiară a unităţii de asistenţă socială a fost la fel de dificilă. Bugetul propriu al comunei Vintilă Vodă pentru anul 2017 a reuşit să acopere, din sumele defalcate de la bugetul de stat, o parte din datoriile acumulate până la sfârşitul anului 2016. La începutul acestui an, situaţia de dificultate financiară a fost extremă, fiind acumulate datorii la furnizori şi întârzieri la plata contribuţiilor către stat pentru salarii, motiv pentru care primarul comunei a solicitat CJ alocarea din fondul de rezervă a unei finanţări, însă suma direcţionată a fost mult sub cuantumul alocat anul trecut. Este vorba despre 150.000 lei, care nu putea asigura funcţionarea Căminului pentru persoane vârstnice din al doilea semestru. (sursa: Opinia Buzău