Share

management2.jpgChiar dacă cei doi, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Neagu şi primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, nu au recunoscut niciodată, public, că ar fi într-o dispută (şi) pe proiecte realizate, atacurile alimentate aproape furibund de primar la adresa preşedintelui Neagu

 dovedesc că primul încă nu-şi poate depăşi propria condiţie, de individ care posedă un orgoliu „deformat” până la grandomanie.

Ajuns în fotoliul din Palat cu ajutorul partidului, primarul Toma nu a ascuns intenţiile de a acţiona conform unor principii proprii, până când va fi recunoscut „tătucul oraşului şi al judeţului”. Pentru a-şi atinge un asemenea obiectiv, Toma a avut pus la punct un plan de bătaie încă înainte de candidatură, pentru că dorinţa lui să ajungă la Primărie e veche cât toată perioada postdecembristă, când după anunţarea Revoluţiei la televizor i-a luat-o înainte doctorul Ion Vasile. Ziarul Muntenia a publicat deja un prim articol despre planul primarului Toma de a confisca partidul la Buzău. Cât despre profesionalismul noului edil şi mai ales eficienţa managementului administrativ aplicat în notă originală, iată un subiect ce merită abordat.

Imediat după instalarea în Primărie, Toma a început să se comporte exact ca în curtea propriei fabrici (Metalurgica). Din nefericire, exigenţa profesională a fost înlocuită cu răutatea personală, iar exerciţiile de „corectare” a greşelilor vechii administraţii s-au transformat într-o continuă mişcare în jurul cozii, cu mârâiturile de rigoare, pentru că avea nevoie să simtă că este şef în Palat! Aşa a răspândit frica printre funcţionarii înjumătăţiţi, care nu mai îndrăznesc să ridice capul, fie şi pentru o simplă sugestie în plan profesional. În fiecare dimineaţă, la ora opt fără cinci minute, şefii de departamente sunt aliniaţi la uşa primarului, cu agendele în mână şi timpul unei ore este consumat cu dări de seamă şi noi indicaţii preţioase, pentru restul zilei. Atât de preţioase că de la instalare organigrama Primăriei este blocată de o hotărâre de Instanţă şi, practic, instituţia publică nu avansează cu nimic atunci când vine vorba de proiecte de importanţă strategică. Cum ar fi atragerea finanţărilor europene! De altfel, asfaltările care se fac în aceste zile în zona centrală a oraşului nu sunt altceva decât tot „o învârtire în jurul cozii”, în sensul că lucrări mici, care sunt normal să fie executate într-o societate civilizată, sunt „mârâite” şi preamărite la un microfon confiscat jurnalistului, cu fondul sonor asigurat de picamerul de serviciu, chiar de către primar. O evidentă dovadă a manifestării grandomaniei!

Revenind la fonduri europene, la polul opus preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Neagu, pare să-şi asigure titulatura de cel mai eficient conducător al respectivei instituţii publice buzoiene, după Revoluţie. Condiţie la care primarul Toma nu are cum să spere în acest mandat (mai ales că va fi şi singurul), pentru că lui îi lipseşte ceva ce Neagu are: Departament pentru implementare de proiecte cu finanţare europeană şi din surse guvernamentale. Echipa de specialişti ai preşedintelui Neagu are întocmite proiecte şi înaintate spre evaluare tehnică, pentru contractare, sau finanţate în valoare de peste 50 de milioane de euro, cu şanse ca până la sfârşitul acestui an să fie atrasă şi folosită, efectiv, o treime din această sumă. Condiţie la care primarul Toma nici nu poate visa, pentru că, urmare a propriei greşeli (a se citi impuls de răzbunare) a ajuns să nu poată folosi noua organigramă, astfel încât să poată angaja specialişti, care să întocmească proiecte cu finanţare europeană şi pentru Primăria Buzău.