Share

maracine1.jpgCu aproape două săptămâni în urmă, pe locul unde a fost şcoala veche din satul Căpăţâneşti, chiar vizavi de sediul Primăriei, a fost organizat un şantier de construcţii. La această oră deja sunt turnate primele betoane, la stâlpii de rezistenţă. Obiectivul ce trebuie realizat este o grădiniţă, ce va fi construită după standarde europene şi va avea nu mai puţin de cinci săli de clasă.

Proiectul este finanţat printr-un program agreat de Banca Mondială, documentaţia tehnică fiind înaintată de administraţia locală încă în urmă cu aproape şase ani, adică din timpul celui de-al doilea mandat al fostului primar  Constantin Dumitru. De altfel, „Întârzierea ar putea fi justificată, spune actualul primar, Victor Potoceanu, pentru că, din ce am înţeles, astfel de proiecte sunt foarte multe la nivel naţional, cu specificarea că ele au fost structurate pe categorii de folosinţă, adică după numărul de clase ce ar urma să fie construite. Noi am realizat documentaţia pentru un număr maxim de săli de clasă, cinci, iar Banca Mondială a preferat să finanţeze începând cu investiţiile cele mai mici. Grădiniţă ca cea care se construieşte la noi vor mai fi doar patru sau cinci în ţară. Cred că este normal să spun că varianta cu numărul maxim de săli de clasă a fost preferată de fostul primar, Constantin Dumitru, ceea ce ne va oferi acum posibilitatea să începem discuţii cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar pentru aplicarea unei variante de program after-scool, adică instituţia să funcţioneze cu program prelungit. În plus, vom face demersuri şi pentru amenajarea unei săli de mese, unde copiii să servească o masă caldă”.

„Mai bine mai târziu, decât niciodată”, aceasta este expresia stării de spirit pe care o afişează, la această oră, echipa de la conducerea Primăriei Mărăcineni, formată din actualul primar, Victor Potoceanu, şi fostul primar, Constantin Dumitru „Măleanu”, mai ales că odată cu deschiderea şantierului au fost reduşi la tăcere răutăcioşii, care închipuiau diverse scenarii legate de viitorul terenului fostei şcoli vechi.

În ce priveşte contribuţia financiară a Primăriei Mărăcineni, în colaborarea cu Banca Mondială, primarul Potoceanu anticipează că nivelul cheltuielilor neeligibile vor depăşi cel puţin două miliarde de lei vechi, pentru că beneficiarul va avea obligaţia achiziţionării şi montării centralei termice, construirea gardului împrejmuitor, precum şi amenajarea curţilor interioare, în faţa şi spatele clădirii, cu spaţii de joacă, spaţii verzi şi alei pavate.