Share
În disperare de cauză, liberalii buzoieni apelează la orice formulă, inclusiv la învăţăturile biblice, doar, doar vor face un rezultat „onorabil”, ca să cităm din declaraţia unuia dintre actualii lideri ai galbenilor locali.
Ce se întâmplă, de fapt! La Poşta Câlnău lucrurile sunt cât se poate de clare. Primarul în funcţie, Sorin Munteanu, are drumul asfaltat, la propriu, către un nou mandat de primar, graţie unei activităţi de ansamblu, de-a lungul celor patru ani de mandat, manageriate cu maturitate şi în respect pentru confortul cetăţeanului.
De aceea, conştienţi că nu vor avea cum să-i ţină piept primarului în funcţie, nu într-un tur, nici în trei (!), au ales o soluţie disperată. Au reuşit, între altele, să sensibilizeze orgoliul viceprimarului, şi l-au convins că este dreptul lui să candideze şi să obţină primul fotoliu în administraţia locală. Cum va ajunge acesta în biroul mult râvnit? Cu ajutorul Domnului! Cel puţin aşa lasă „onorabilii” liberali de la Buzău să se înţeleagă, atunci când au format echipa de campanie, care să se bată cu Sorin Munteanu. Viceprimarul va fi ajutat de… fostul primar, Gheorghe Lazăr, decedat politic în urmă cu patru ani. Acesta, conform învăţăturii din Biblie, se va ridica din fotoliul de pensionar şi va umbla pe uliţele satului, care din fericire nu mai arată ca pe timpul său, se va răcori la o cişmea, pentru că sănătatea nu-i mai permite alte extravaganţe, şi va tresări când va trece prin faţa casei lăutarului preferat pe timpul când era primar, când încheia orice şedinţă de Consiliu Local cu un chef straşnic.
 
Şi pentru că un partid trebuie să reprezinte un tot unitar, am selectat dintr-un articol publicat de OPINIA un paragraf din care putem înţelege exact ce atitudine au liberalii buzoieni, care se pregătesc, cel puţin sufleteşte, pentru confruntarea cu PSD.
 
Candidatul Partidului Naţional Liberal la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Ioan Caton Mateeşcu, promite că rezultatele organizaţiei buzoiene la alegerile locale din 5 iunie vor fi unele ,,onorabile“, ce vor ,,surprinde plăcut“ conducerea centrală a PNL, care, nu demult, prin vocea co-preşedintelui Vasile Blaga, afirma că PNL Buzău se numără printre cele mai slabe organizaţii din ţară. Mai mult, el a mulţumit structurii centrale de conducere a Partidului Naţional Liberal, pentru că a înţeles că actuala formulă de conducere a organizaţiei este ,,mult mai eficientă şi onorabilă“ faţă de cea care îi includea pe ex-senatorul Ion Vasile, pe deputatul Adrian Mocanu şi pe senatorul Constantin Popa.
„(…)S-a pornit de la premisa că am fi printre ultimele organizaţii din ţară; noi nu am văzut această analiză, probabil conducerea partidului o are, dar, cu siguranţă, vom fi una dintre organizaţiile care vor surprinde plăcut la sfârşitul alegerilor locale. Nu ne angajăm în lucruri mari, ştiu de la ce pornim, însă cu siguranţă că această echipă nou-formată va putea să ducă organizaţia judeţeană pe un loc onorabil, ţinând cont de contextul de la care am plecat”, a spus Mateeşescu.