booked.net

Share
Serviciile de transport public de persoane reintră în normal la Mărăcineni. Îcepând cu data de 9 martie a.c., traseul numărul doi al societăţii Trans Buss a fost suplimentat cu trei autobuze, astfel că pe teritoriul comunei Mărăcineni
 mijloacele de transport în comun vor opri în staţii la fiecare 20 de minute şi vor avea punct de întoarcere la Pod Măteşti, pe teritoriul comunei Săpoca. Locuitorii comunei Mărăcineni, dar şi o parte din cetăţenii satului Măteşti trebuie să ştie că autobuzele Trans Buss vor circula în zilele lucrătoare ale săptămânii în intervalul 5.30 – 23.30, acest program urmând să fie respectat inclusiv în zilele de week-end.
 
Noroc cu campania electorală
Primarul de Mărăcineni, Constantin Dumitru „Măleanu” consideră că principalele merite pentru rezolvarea în timp cât mai scurt a situaţiei incomode create în transportul public local trebuie să revină, în special, directorului Registrului Comerţului Buzău, economistul Sorin Lazăr, care a manifestat maxim de deschidere vizavi de revenirea la normal a transportului public în localitatea amintită.
După cele două etape consumate în prealabil, anume emiterea de hotărâri de Consilii – locale şi municipal, ca acord de principiu, urmate de ratificarea iniţiativelor la nivelul Consiliului de Administraţie al Trans Buss, era nevoie ca la Registrul Comerţului să fie întocmit un nou statut, ca demers principal, pentru că era vorba de o nouă societate comercială, cu acţionariat nou. Pe durata a doar două zile, instituţia Registrului Comerţului a funcţionat ca un adevărat „Ghişeu Unic”, demonstrându-se că atunci când se doreşte binele cetăţeanului se poate acţiona, după lege, chiar în limita celor 30 de zile impuse de normă, dar după principiul conform căruia o instituţie publică poate răspunde unei solicitări în intervalul specificat, dar nu neapărat în atingerea limitei maxime!
Încă de la debutul evenimentelor neplăcute în transportul public de la Mărăcineni, unele comentarii, care încercau să descopere vinovaţii, vizau inclusiv funcţionari din Primăria Buzău. De aceea, probabil, pe durata întocmirii noilor documente actualul primar al Buzăului, Fănică Bârlă, l-a delegat pe Tiberiu Chiculescu, ca şef al serviciului Transport, să-l secondeze pe primarul de Mărăcineni. În plus, primarul Constantin Dumitru, cu aplombu-i recunoscut inclusiv de adversarii politici, a reuşit să rezolve, în colaborare cu directorul Trans Buss, cazul „autobuzului cu număr suspendat” (n.r. – În prima zi, după interzicerea autobuzelor pe traseul doi dincolo de Pod Mărăcineni, pe teritoriul comunei cu acelaşi nume, inspectorii de trafic de la ISCTR au amendat unul dintre şoferi, care ar fi fost surprins circulând pe prelungirea amintită, fiind confiscat inclusiv numărul de înmatriculare. Se spune că, la momentul respectiv, inspectorii de trafic au aplicat „pedeapsa” şoferului imediat ce la locul faptei ajunsese primarul de Mărăcineni, gest din care s-a înţeles, de fapt, că cei de la ISCTR au acţionat la comanda mafiotului Adrian Popa, despre a cărui implicare în acele evenimente ziarul Muntenia a dezbătut pe larg).
 
Unul cu munca, altul cu distracţia şi foloasele electorale!
La acest moment fiecare dintre noi am înţeles că reintrarea în normal a serviciilor publice de transport persoane, prin revenirea autobuzelor Trans Buss, are drept beneficiari cetăţenii comunelor Mărăcineni şi Săpoca dar şi administraţiile locale respective. Dar, pentru respectarea adevărului, ar trebui devoalat cel puţin unul din momentele în care cei doi primari au fost în prim planul acţiunilor.
Pentru  că demersurile privind reactualizarea statutului societăţii Trans Buss, cu noul acţionariat, erau pe final, primarul de Săpoca, Iulian Manea, care până atunci nu se remarcase decât în postura de „asistent” şi observator al evenimentelor, a considerat că are dreptul să tragă inclusiv foloase electorale dintr-un astfel de moment, drept pentru care a postat pe pagina personală de facebook „succesul” repurtat. Şi pentru că tot era 8 Martie, adică şi ziua funcţionarelor din subordinea sa în Primăria Săpoca, Manea s-a scuzat că nu poate rămâne până la parafa de final şi a mers să sărbătorească alături de „fetele sale” la restaurant. 

NEWS

 

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)