Share
Surse mai bine sau mai rău intenţionate au lansat una dintre cele mai credibile variante de răspuns la povestea „Lotului Beganu”, ce încearcă să ne indice persoana care ar fi urmat să fie beneficiarul final al tranzacţiilor de pe muntele Penteleu.
Cele peste 5000 de hectare de pădure din Munţii Buzăului ar fi trebuit să ajungă, se spune, în proprietatea celui mai cuminte şi mai ascultător fost prim ministru, pe care l-a avut România postdecembristă şi PDL-ul lui Băsescu, anume Emil Boc. Este un personaj, într-adevăr, mult mai mare, ca statut politic, decât politicianul buzoian Cezar Preda, către care, cel puţin până acum, se îndreptau multe dintre bănuielile procurorilor, ale mass media şi ale opiniei publice, în general. Ar trebui făcută, totuşi, o diferenţiere. Dacă fostul premier Boc ar fi intenţionat să devină chiar proprietar peste pădurile Penteleului, în ce priveşte bănuielile îndreptate spre Cezar Preda se credea că acesta cel mult ar fi vehiculat o parte din banii negri în scopuri electorale, după modelul deja patentat la Buzău „Cristi Bîgiu şi campania penelisto-uselistă”.
De ce ar fi credibilă „Varianta Boc”? Reamintim cititorilor că soţia fostului premier „prost de bun”, cum ar zice românul de rând, este acţionar al companiei private care în acest moment gestionează calea ferată Buzău – Nehoiu! De ce a fost construită această cale ferată de comunişti? Simplu. Pentru a asigura un transport ieftin, rapid şi sigur în ceea ce urma să devină exploatarea lemnului în Munţii Buzăului, inclusiv zona Gura Teghii. Se pare că fostul premier ar fi vrut să speculeze în folos propriu o nouă etapă istorică…    
(Gigi Manole)