
În România ultimilor 25 de ani s-a dovedit din plin că cel mai greu lucru de realizat este „a face bine”, mai ales când a fost vorba despre identificarea şi implementarea unor proiecte de interes public, a căror soartă depindea de finanţarea de la bugetul statului.
De altfel, tocmai statul, prin reprezentanţii săi, instalaţi în poziţii cheie în diferite ministere, ori aşazişi oameni politici, care aflaţi la decizie pentru o perioadă scurtă considerau că este cea mai bună ocazie să se răzbune pe adversarii lor, întârziind ori chiar anulând investiţii care ar fi reanimat economic zone importante ale ţării. Nu sunt de neglijat nici poveştile care au cirulat în spaţiul public, conform cărora după 1989 motorul economiei româneşti trebuia încetinit, ori chiar oprit în anumite sectoare, pentru a permite expansiunea multinaţionalelor, un exerciţiu aplicat pe zona României în amplul program de globalizare economică impus de democraţia Occidentală.
Unul dintre punctele tari ale producţiei de legume în România era, înainte de 1989, Bazinul Legumicol Mărăcineni. Pe terenurile acestei localităţi, dar şi în fostele Grădini ale Buzăului (Sârbăria de odinioară) erau obţinute cantităţi mari de legume, Ceapa de Buzău şi Varza de Buzău fiind doar două dintre mândriile locale, cu care producătorii erau identificaţi în pieţele din ţară. De altfel, în perioada de maximă efizuiune a economiei comuniste, 1975- 1985, cultivatorii de legume din Bazinul Legumicol Mărăcineni obţineau frecvent locul întâi la producţia de Ceapă de Buzău.
Dar totul avea să intre în declin odată cu producerea evenimentelor din 1989, ulterior istoria evenimentelor consumate susţinând ideea că anihilarea activităţii principale în zona localităţii Mărăcineni a fost, de fapt, o idee premeditată, care avea să permită instalarea aşazisei globalizări economice, care a fost reformulată, pur şi simplu, în importuri de legume şi zarzavaturi de pe pieţe ieftine, cu produse slabe calitativ. Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, în Bazinul Legumicol Mărăcineni trebuia să fie anihilat canalul de irigaţii. Şi aşa s-a întâmplat.

După 25 de ani, începând cu sezonul agricol 2015, şansa reabilitării surâde din nou lugumicultorilor din Mărăcineni. Pe tot parcursul anului 2014, actualul primar Constantin Dumitru a lucrat, fără nici un sprijin financiar din partea autorităţilor centrale, adică de la bugetul statului, la refacerea canalului de irigaţii. Acum, administraţia locală mai trebuie să depăşească anumite impedimente legislative, pentru ca activitatea legumicolă în Bazinul Legumicol Mărăcineni să fie reluată aşa cum şi-a imaginat primarul Constantin Dumitru.
Rep.: Domnule primar, vă propun să începem cu... sfârşitul. Ce aţi vrea să se întâmple, de acum înainte, în Bazinul Legumicol Mărăcineni?
Constantin Dumitru: În ultimii 25 de ani, locuitorii comunei Mărăcineni au avut mult de suferit pentru că le-a fost refuzată şansa realizării unor venituri într-o activitate cu tradiţie – legumicultura, de aceea spun că aceşti oameni nu au putut să prospere, cel puţin aşa cum am fi avut noi pretenţia, într-o astfel de zonă. Pentru ce au pătimit legumicultorii din Mărăcineni în ultimii 25 de ani, consider că ar avea dreptul să primească gratuit, cel puţin pentru o primă etapă, de câţiva ani, apa pentru irigaţii. La un astfel de proiect lucrez acum şi sper din tot sufletul să-l realizez.
Rep.: Consideraţi că ceilalţi primari, înaintea dumneavoastră, au fost mai puţin interesaţi de reabilitarea canalului pentru irigaţii?
Constantin Dumitru: În nici un caz. Fiecare dintre ei s-a luptat cu administraţiile judeţene şi de la Bucureşti, fiecare a avut de înfruntat orgolii politice, de aceea acum, ştiind prin ce am trecut şi eu, nu pot să acuz pe nimeni de rea credinţă. Aş putea spune că, poate, cei dinaintea mea nu au fost suficient de curajoşi. Când am demarat lucrările la noua priză pentru canalul de irigaţii, eu mi-am riscat chiar libertatea, pentru că, dornic să-mi duc la îndeplinire proiectul, o luasem cu un pas înaintea hârtiilor, a aprobărilor, de la judeţ, de la Bucureşti, de pe la o mulţime de ministere... până s-au convins că eu chiar vreau să fac acel canal şi că sunt susţinut de aproape 12 mii de suflete, a căror bunăstare depindea doar de câteva semnături. Aceasta este istoria birocratică a proiectului...
Rep.: Vorbim, totuşi, de o investiţie mare. Aţi avut sprijin financiar de la bugetul statului?
Constantin Dumitru: Dacă stăteam cu mâna întinsă la statul român... şi acum aşteptam să ne ude doar Dumnezeu grădinile! A fost vorba de ceva bani, de aceea eu am calculat realizarea acestui obiectiv în câteva etape. În primul rând, trebuia asigurată o finanţare proprie, în cea mai mare parte, şi pentru asta am înfiinţat Serviciul de Gospodărire Locală, o societate comercială ce funcţionează pe lângă Consiliul Local. Dar primul mare hop financiar ce trebuia depăşit era cel al hârtiilor, pentru că aşa e în România, al finanţării documentaţiilor tehnice. Trebuia plătită, într-o singură tranşă, o taxă de 160 de milioane de lei vechi, bani pe care nu-i aveam, pentru că eram abia la început cu Serviciul de Gospodărire. Ajutorul a venit din partea unui om de afaceri, Ion Leu, care şi-a asumat obligaţia plăţii documentaţiilor tehnice, adică să ajute populaţia din Mărăcineni (n.a. – şi Măteşti, pentru că bazinul legumicol s-a extins şi pe raza comunei Săpoca), gest pentru care şi acum îi mulţumesc în numele cultivatorilor de legume. A mai fost nevoie de plata unor meseriaşi sudori, pe care i-a împrumutat de la o firmă, şi pentru care mi-am asumat sarcina de a le plăti salariile. Din nefericire, aceştia nu au putut ţine ritmul cu mine, de aceea am fost obligaţi să finalizăm conducta de aducţiune a apei cu meseriaşii noştri. Ar trebui să-i întrebaţi pe ei în ce condiţii au lucrat, de câte ori au mâncat doar o dată pe zi. În acea perioadă nici eu nu aveam alt regim.
Rep.: Aţi amintit de conducta de aducţiune a apei, o componentă importantă a noului sistem de irigaţii, dar extrem de costisitoare.
Constantin Dumitru: Aveam nevoie de o conductă cu un diametru suficient de mare, care să asigure debitul pentru canalul de irigaţii pe toată durata sezonului. Am cerut oferte la câţiva producători de conducte, în special din materiale plastice, dar costurile ar fi fost exorbitante, de ordinul miliardelor. Salvarea noastră a venit de la primarul oraşului Buzău, domnul Constantin Boşcodeală, care a propus administraţiei municipale să doneze comunei Mărăcineni peste 400 de metri de conductă metalică cu diametrul de 800 de milimetri. Încă o dată, în numele cultivatorilor de legume din Mărăcineni, îi mulţumesc din suflet domnului Boşcodeală.
Rep.: Când va veni apa pe canal pentru noul sezon legumicol?
Constantin Dumitru: Vă spuneam că trăim în România, ţara hârtiilor. Vă mai spuneam că la un moment dat puteam risca o pedeapsă personală pentru „depăşirea” etapelor administrative. De asemenea, vă spuneam că aş vrea ca apa să vină gratuit pentru legumicultorii noştri. Acum aşteptăm un ultim aviz de la Bucureşti, dar indiferent de rezultat apa va veni după Sfântul Gheorghe.
Rep.: Reabilitarea drumului judeţean nu vă „stă pe inimă”?
Constantin Dumitru: Arătaţi-mi mie pe cineva care nu ar vrea să trăiască în condiţii civilizate! Dar, iar revenim la România, la ţara celor mai multe hârtii, a celor mai mari orgolii... Experienţa m-a învăţat că în astfel de probleme trebuie impuse limite şi devreme şi foarte jos. Tot ce pot să vă spun, oficial, e că în momentul de faţă documentaţia pentru finanţarea asfaltării drumului judeţean este aprobată, la Bucureşti...
(Gigi Manole)